Dezvoltarea celei de-a cincea clădiri din complexul de birouri City Business Centre, din Piața 700 din Timişoara, a scos la lumină una dintre cele mai interesante descoperiri arheologice legate de cetatea Timişoarei. Este vorba de ecluza care controla columul de apă prezent în şanţul de apărare al vechii cetăţi a Timişoarei. Lucrarea nu a fost distrusă, ci a fost mutată, în mare parte, câteva zeci de metri mai departe, exact aşa cum era iniţial, pentru a deveni o atracţie pentru public, într-o piaţetă cu acces public. Lucrările au fost finalizate, iar acum curioșii pot admira situl în toată splendoarea sa.
Aşa cum am anunţat, deja cei de la City Business Centre au demarat lucrările de conservare şi, ulterior, mutare pe noul amplasament a stăvilarului vechii cetăţi a Timişoarei, descoperit în momentul realizării fundaţiei pentru clădirea cu numărul 5 a complexului de birouri din Piaţa 700. Lucrarea va scoate din buzunarul societăţii respective undeva spre 500.000 de euro, dar, la final, situl va deveni exemplu de bune practici.
Demararea amplelor lucrări de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei au reorientat lumina reflectoarelor „arheologice" spre noua locaţie dinspre un sit probabil cu mult mai important, mai bine păstrat şi mai „turistic" în perioada următoare. Este vorba despre ecluza cetăţii Timişoara, descoperită odată cu efectuarea lucrărilor pentru ridicarea celei de-a cincea clădiri a complexului de birouri din Piaţa 700. Iată că şi aici se lucrează, iar în curând celebra ecluză va fi mutată într-o piaţetă nouă, devenind obiectiv turistic.
Varianta prin care ecluza cetăţii Timişoara, descoperită la realizarea lucrărilor de construcţie a complexului de birouri City Business Center, va fi mutată şi pusă în valoare prin amplasarea în cadrul unei piaţete special create în acest sens, este cea aprobată de specialişti. Pe masa comisiilor de specialitate au fost puse trei propuneri pentru prezervarea sit-ului. Celelalte variante presupuneau păstrarea vestigiilor în locaţia actuală, iar în condiţiile prezenţei pânzei freatice odată dezgropate s-ar fi distrus, sau reîngroparea lor.
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion ne-a sesizat că un fapt constatat pe un panou electoral din oraș: echipa PSD-PNL a lipit un afiș electoral cu Nicolae Robu peste cel al principalului său contracandidat, Dominic Fritz.
Capitală Culturală
„Lifeline” marchează expoziția cu numărul 100 a artistului german Dieter Mammel. Acesta oferă vizitatorilor Muzeului Național de Artă din Timișoara o panoramă a creațiilor sale din ultimii 20 de ani.
Ştiri din Timiș
Ruga, cea mai importantă manifestare a comunităților din mediul rural, nu va lipsi anul acesta din calendarul Primăriei Beregsău Mare.
Mapamond
Echipa din spatele trilogiilor de succes „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul” va produce două noi filme
Warner Bros Discovery a anunțat că primul dintre cele două noi proiecte ale lui Peter Jackson, Fran Walsh și Philippa Boyens este intitulat provizoriu „Stăpânul inelelor: vânătoarea lui Gollum”.
Mapamond
Doi poliţişti au fost grav răniţi de gloanţe, joi seară, într-o secţie de poliţie din sudul Parisului, de un bărbat care a sustras arma unui agent, după ce fusese arestat pentru agresarea unei femei cu un cutter, potrivit AGERPRES.