Colectivul Secției Anestezie și Terapie Intensivă I al Spitalului Municipal Timișoara, unitatea sanitară care aparține de Primăria Timișoara, transmite că situația „începe să fie disperată”. De ce? „Fiindcă am intrat în război cu mâinile goale!”. Aceștia transmit că nu au echipamente pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Managerul Spitalul Municipal Timișoara Olimpia Oprea a declarat că există echipamente de protecție pentru următoarele zile, vin și continuă să sosească. UPDATE Managerul Spitalului Municipal: „Secția ATI I nu a internat până în acest moment niciun caz suspect de COVID-19!”.
ADVERTORIAL. SC ROMCRETE ECHIPAMENTE SRL anunță finalizarea activităților proiectului „Creșterea competitivității microîntreprinderii ROMCRETE ECHIPAMENTE SRL prin achiziția de utilaje”, cod SMIS 108361. Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio–Programul Operațional Regional 2014-2020, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Unul dintre cele zece premii acordate sâmbătă seara pe scena Operei Naționale Române Timișoara în cadrul celei de-a XII-a ediții a Galei Excelenței Bănățene a fost acordat profesorului univ.dr. Mihnea Munteanu, șeful Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara. Acesta a primit Premiul „Petru Drăgan” pentru „Științe Biologice și Biomedicale” acordat de Marea Lojă Națională din România, Asociația Timisiensis, în parteneriat cu Academia Română fililala Timiș, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara (UMFVBT) și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara.
Ştiri din Timiș
Anul 2026 nu se anunță unul ușor, însă odată ce descifrezi legile pe care le poți folosi în avantajul tău, acestea devin un instrument valoros care te ajută să înțelegi ce este posibil și ce nu.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul miercuri, 17 decembrie, de la ora 19, la Sala Capitol, la concertul vocal-simfonic extraordinar „Recviem IN MEMORIAM”, un eveniment de comemorare dedicat victimelor comunismului.
Ştiri din Timiș
Administrația județeană continuă să sprijine cultura prin finanțarea activității muzeale, organizarea de evenimente de amploare și încurajarea unor inițiative culturale de nișă. În acest context, Consiliul Județean Timiș va susține, anul viitor, în perioada 29–31 mai, festivalul „Electroruga de Buzad”.
Ştiri din Timiș
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TimPark informează publicul că, începând cu data de 16.12.2025, demarează campania de eliberare a abonamentelor de parcare valabile pentru anul 2026.
Ştiri din Timiș
Lucrările la noul liceu tip „Școală Verde” din Moșnița Nouă se află într-un stadiu avansat, la doar două luni de la predarea amplasamentului către constructor. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului găzduiește marți, 16 decembrie, de la ora 18, un concert de iarnă susținut de studenții cursului de Jazz ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj a implementat un sistem modern de îndepărtare a ciorilor în mai multe zone ale orașului, în cadrul unui proiect menit să îmbunătățească siguranța și calitatea spațiilor publice. Echipamentele au fost instalate în Parcul George Enescu, Parcul Copiilor și în zona Podului Primăriei.