Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, se va afla în acest final de săptămână la Dumbrăviţa, unde va ţine audienţe la sediu primăriei din localitate.
Localnicii din comuna aflată în imediata vecinătate a Timișoarei au încins sâmbătă ceaunele și au combinat cele mai bune ingrediente pentru a-și impresiona degustătorii și, mai ales, concurența. Tocănițele au fiert ore în șir, iar bucătarii și-au păzit cu strășnicie rețetele ca nu cumva să ajungă la urechile gastronomilor din taberele adverse.
Un bărbat din Timiș s-a oprit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu mașina într-un cap de pod, în apropierea localității Dumbrăvița, încercând să fugă de polițiști. Acesta s-a urcat băut la volanul unui autoturism neînmatriculat și fără să dețină permis de conducere.
Penultima rundă a sezonului 2012 în Campionatul de Automobilism Timiş se va desfăşura în comuna Dumbrăviţa. Evenimentul are loc în 3 noiembrie, în centrul localităţii de la marginea municipiului Timişoara.
Locuitorii din comuna timişeană Dumbrăviţa sunt aşteptaţi duminică la plimbare cu bicicletele. Asociaţia Dunos va face demersuri pentru promovarea unei hotărâri de consiliu local prin care ultima duminică din fiecare lună a anului să fie declarată „Ziua Biciclistului”.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.