Agitație destul de mare în Primăria Timișoara. Instituția a fost „lovită” zilele trecute de o decizie a Tribunalului Timiș, care a suspendat noua organigramă și care nu mai permite concursuri de angajare în baza acesteia și numiri de șefi. Unii dintre vechii șefi revin în primărie, iar viceprimarul Ruben Lațcău le-a transmis angajaților că totul e în regulă și că lucrurile merg mai departe.
Primarul Timișoarei a avut o primă reacție la decizia instanței de a suspenda noua organigramă a PMT. Edilul vorbește despre „structuri paralele de putere” și arată cu degetul spre un sindicat care a susținut USL. Un consilier local amenință că dacă primăria pierde definitiv procesul cu angajații revoltați va cere inițiatorilor organigramei să plătească despăgubirile.
Magistrații Tribunalului Timiș au decis, luni, suspendarea noii organigrame a Primăriei Timișoara, dar și a concursurilor de angajare. Este o primă victorie parțială în instanță a celor peste 30 de angajați care nu sunt pe placul noii administrații. Decizia este executorie, iar primăria o poate ataca cu recurs în cinci zile.
Cele două hotărâri de consiliul local care-i obligă pe cei din conducerea primăriei și pe aleșii locali să-și facă publice diplomele de studii și dovada domiciliului nu sunt necesare, spune Prefectura Timiș. Reprezentantul guvernului în teritoriu cere revocarea lor, printr-un recurs grațios. În cazul în care CLT refuză și după un punct de vedere de la autoritatea care se ocupă de prelucrarea datelor personale, prefectul va decide dacă se merge în instanță.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan i-ar fi spus lui Dominic Fritz că liberalii vor pregăti candidatul perfect pentru Primăria Timișoara la următoarele alegeri locale. Chiar el se va implica „mai activ” pentru ca Fritz să nu mai prindă un al doilea mandat la primărie, a povestit acesta, la Timișoara.

Ştiri din Timiș

FOTO. Demolări cu iz politic pe strada Lacului. Primăria pune la pământ construcțiile ridicate de „Matteo”
Primăria Timișoara a reluat demolările pe strada Lacului, vizând construcții ridicate ilegal pe domeniul public de firma Casa Matteo, asociată cu un cunoscut membru PSD. Municipalitatea acuză presiuni și intimidări, iar costurile desființării vor fi suportate de societățile implicate.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Flight Festival 2026: 90.000 de oameni, trei zile și un final cu ploaie
În cele trei zile de Flight Festival 2026, peste 90.000 de spectatori au trecut pragul festivalului, transformând Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul s-a încheiat duminică cu mulțimea care a dansat în ploaie.

Capitală Culturală

Irina Rimes, Satoshi și Dora Gaitanovici completează line-up-ul la Ziua Timișoarei
Irina Rimes, Satoshi și Dora Gaitanovici se alătură programului muzical al ediției 2026 a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, completând lista artiștilor care vor urca pe scena principală de pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Modernizarea căii ferate Lugoj – Timișoara, gata pe trei sferturi
Lucrările de modernizare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est au ajuns la un stadiu de 74,35%, profitând de suspendarea temporară a traficului feroviar. Pe segmentul de aproape 54 km, circa 10 km de linie modernizată sunt deja în circulație.

Ştiri din Timiș

Avertisment pentru angajatori. Apa, pauzele și programul adaptat sunt obligatorii în perioadele cu temperaturi extreme
În contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru această perioadă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le reamintește angajatorilor că au obligația legală de a lua măsuri pentru protejarea salariaților care lucrează în condiții de caniculă.

Mapamond

Bijuteriile coroanei Boemiei, expuse în septembrie la Castelul din Praga
Unele dintre cele mai prețioase simboluri ale istoriei cehe vor putea fi admirate din nou de public. Castelul din Praga va găzdui în luna septembrie o expoziție dedicată bijuteriilor coroanei Boemiei, accesibilă gratuit vizitatorilor.

Mapamond

VIDEO. Premierul britanic Keir Starmer demisionează. Va renunța și la conducerea Partidului Laburist
Premierul britanic Keir Starmer și-a anunțat luni demisia din funcția de prim-ministru și de lider al Partidului Laburist, după presiuni tot mai mari din interiorul formațiunii. Marea Britanie se pregătește astfel pentru un nou schimb de conducere.

Ştiri din Timiș

A început Evaluarea Națională. Ce subiecte au avut elevii la Română
Elevii care au terminat clasa a VIII-a au susținut luni, 22 iunie, proba la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2026.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici