Dacă vă gândiţi să accesaţi fonduri europene în cadrul noului ciclu de finanţare, va trebui să vă pregătiţi temeinic din timp. Sunt şapte programe operaţionale disponibile, deci bani destui, doar că va trebui să ştiţi cum să îi cereţi şi să îi folosiţi.
Începând cu 1 aprilie intră în circulaţie buletinele biometrice. De marţi, românii pot opta pentru un act de identitate cu cip, are conţine elemente suplimentare de siguranţă. Autorităţile spun că documentele sunt imposibil de falsificat.
Aşa cum am anunţat deja, de săptămâna viitoare se aplică un nou sistem de parcare în zona Pieţei Unirii din Timişoara. Pe şapte străzi din această zonă se va parca într-un mod diferit, în sensul că pe o parte a străzii vor avea voie să îşi lase maşinile doar riveranii. Pe celelalte se va parca la fel ca şi până acum, în regim TimPark. Locuitorii din Cetate vor avea dreptul să parcheze gratuit în zonele care le sunt destinate de pe cele şapte străzi, în baza unor taloane primite de la primărie. Asta, dacă găsesc locuri libere de parcare.
În anul 2013, la Instituţia Prefectului Timiş, au fost primite 18.154 de dispoziţii ale primarilor şi peste 7.000 de hotărâri ale consiliilor locale. Au fost formulate 188 de recursuri graţioase. Tot în acest an au fost formulate 7 noi acţiuni în contencios-administrativ.
Taximetriştii din Timişoara sunt invitaţi la primărie, începând de luni, până la mijlocul lunii februarie, pentru a depune documentele necesare dacă vor să li se prelungească valabilitatea autorizaţiilor de taxi. Autorizaţiile pot fi prelungite, la cerere, 5 ani, dacă taximetriştii îndeplinesc anumite condiţii, anunţă reprezentanţii municipalităţii.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.