Meciul de duminică, dintre Poli Timişoara şi Universitatea Craiova, a fost unul plin de tensiune. Mai mult în tabăra oltenilor, susţine managerul sportiv al bănăţenilor, Daniel Stanciu. El a declarat, luni, că din vestiarul oaspeţilor se auzeau discuţii aprinse la pauza întâlnirii.
Președintele Traian Băsescu a purtat discuții, într-un cadru informal, cu președintele american Barack Obama, cancelarul german, Angela Merkel și premierul britanic, David Cameron, în cadrul summitului NATO ce are loc în aceste zile la Newport, în Marea Britanie. Acest eveniment reunește peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ar putea publica toate discuțiile oficiale pe care le-a avut cu Victor Ponta, pentru a demonstra cât este de nepregătit premierul. La rândul său, Ponta a explicat că a greșit atunci când a purtat discuții cu șeful statului, spunând că „atunci când te bagi în cocină, te mănâncă porcii".
Perioada de aşteptare destul de lungă pentru tratament şi imposibilitatea de a plăti medicamentele sunt cele două mari probleme invocate de majoritatea pacienţilor cu hepatită. În Timişoara, aceştia sunt aşteptaţi joi, la ora 12, pe strada Victor Babeş nr. 18, la o discuţie despre această boală, catalogată deja ca fiind o problemă de sănătate publică.
Înainte de a stabili detaliile întâlnirii cu Marian Iancu pentru a discuta pe tema echipei Poli Timişoara şi a relaţiilor viitoare cu Consiliul Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc aşteaptă hotărârea Comitetului Executiv de miercuri.
Joi, 19 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Joi puteți participa la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau să mergeți la filme și expoziții.
Miercuri, polițiștii au fost sesizați că în spatele unui imobil situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara, s-ar afla o persoană posibil decedată.
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională.
1
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.