Festivalul Internaţional “Timişoara Muzicală” al Filarmonicii Banatul se deschide în acest an cu un eveniment aparte, o expoziţie documentară având în prim-plan una dintre cele mai ilustre “dinastii artistice” ale Banatului: familia Braun. Ilustrul constructor de flaute Anton J. Braun revine, după 36 de ani, în urbea natală, pentru a fi prezent la vernisaj. În concertul inaugural, solistul Rolf Bissinger va cânta la un instrument marca Braun.
Sănătate
O echipă de cercetători de la Universitatea din Chicago (UIC) a dezvoltat un tratament experimental împotriva cancerului bazat pe o proteină produsă de bacteriile care trăiesc în interiorul tumorilor, relatează Agerpres. În studiile preclinice, realizate pe modele de cancer de prostată, terapia a redus dezvoltarea tumorilor atunci când a fost administrată împreună cu radioterapia.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a început activitățile cu un nou grup de elevi incluși în proiectul OPORTUN, un program finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, care își propune să sprijine accesul tinerilor din medii dezavantajate la învățământul superior medical.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a instituit o carantină internă de 30 de zile pentru ovine și caprine la nivel național.
Capitală Culturală
Două spectacole din Timișoara sunt selecționate în programul Festivalului Național de Teatru: Cântăreața cheală de Eugène Ionesco, producție a Teatrului Național Timișoara în regia lui Mihai Măniuțiu, și Familia Tót de Örkény István, în regia lui regia Hunor Horváth, producție a Teatrului Maghiar Csiky Gergely.
Ştiri sportive
Plângere oficială. Egiptul a cerut excluderea arbitrului François Letexier, după meciul cu Argentina
Federația Egipteană de Fotbal a reclamat la FIFA arbitrajul din meciul pierdut cu Argentina, scor 2-3, în optimile Cupei Mondiale, și cere excluderea brigăzii conduse de arbitrul francez François Letexier din restul competiției.
Ştiri din Timiș
Un teren abandonat și plin de deșeuri din Calea Lipovei a fost transformat într-un spațiu verde accesibil locuitorilor. Primăria Timișoara a amenajat alei naturale și pregătește amplasarea de bănci, pentru a crea o nouă zonă de relaxare în cartier.
1
Ştiri din Timiș
Rotary Club Timișoara 2023 montează un defibrilator AED pe Calea Șagului, DN 59, km 8+700, Parc Industrial Monalandys la sediul Paul Trans SRL din Timișoara, în cadrul proiectului „Rotary pentru Viață”.