Comunitatea Sârbilor din România organizează o dezbatere deschisă joi, 18 aprilie, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara.
Conducerea Primăriei Timişoara a prezentat miercuri proiectul de buget pe 2013, în dezbatere publică, mai mult pentru angajaţii din subordine şi pentru consilieri decât pentru cetăţenii de rând, care au putut fi număraţi pe degete. După câteva discuţii cu privire la... cine ar trebui să îşi aroge meritele pentru bugetul record al Timişoarei din acest an primarul a anunţat câteva mici rectificări: vor fi prevăzuţi încă 1,5 milioane lei pentru locuinţe sociale modulare şi se va suplimenta bugetul pentru lucrări la drumuri.
Proiectul de buget pe anul în curs, propus de reprezentanţii Primăriei Timişoara se va afla în dezbatere publică, înainte de a fi supus aprobării Consiliului Local. Vă reamintim că Timişoara dispune în acest an de un buget de circa 300 de milioane de euro. Din aceşti bani, aproximativ 20 de milioane de euro sunt acordaţi investiţiilor, cum ar fi reabilitarea Sălii „Constantin Jude”, sau pentru continuarea lucrărilor la noua sală polivalentă de la Baza 2.
Preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza, vrea să organizeze, la finele acestei luni, o dezbatere având ca temă promovarea ideilor de dreapta în România. Ţărănistul spune că la întâlnire vor fi invitate şi personalităţi din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării şi sunt aşteptaţi şi politicienii „care se simt de dreapta”.
Chiar dacă au organizat luni o dezbatere publică pe marginea noului regulament de funcţionarea a sistemului de parcare a autovehiculelor, reprezentanţii Primăriei Timişoara sunt hotărâţi să promoveze noul sistem TimPark în forma în care l-au propus iniţial. Se va parca exclusiv prin telefonul mobil şi pe bază de abonament, tichetele de parcare vor dispărea, chiar dacă nu presupuneau costuri foarte mari, şi nu se vor cumpara parcometre!
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi participat la botezul fiului lui Alfred Simonis și spune că fotografiile folosite pentru a-l acuza sunt vechi de doi ani. Președintele USR acuză o „rafală de fake-uri” menită să arate că „toți sunt la fel”.
8
Mapamond
Marea Britanie înăsprește regulile privind imigrația, iar schimbările îi vor afecta inclusiv pe românii care locuiesc și muncesc deja în Regatul Unit. Perioada necesară pentru obținerea rezidenței permanente va crește de la cinci la zece ani pentru majoritatea cetățenilor străini. Noile prevederi vor intra în vigoare anul viitor și vor include câteva excepții, în funcție de veniturile solicitanților și de domeniul în care lucrează.
Ştiri sportive
Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul lui CD Tenerife. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a murit după ce a suferit un stop cardiac în urma unei lovituri primite în timpul meciului cu FC Andorra.