În 4 aprilie 2011 va începe campania de curăţenie generală de primăvară la Timişoara. Angajaţii de la salubrizare vor aduna de la timişoreni lucrurile din gospodărie de care nu mai au nevoie şi deşeurile vegetale până în 19 aprilie. Atenţie, nu pot fi aruncate şi deşeuri din construcţii, ţigle şi faianţă. În caz contrar vă amendează Poliţia Locală!
În luna aprilie, în Timişoara va începe curăţenia generală de primăvară. Aşa că pregătiţi lucrurile pe care le aveţi în casă şi nu vă folosesc şi scoateţi-le în faţa casei cu cel puţin o zi înainte ca lucrătorii Retim să vină să le colecteze.
Poliţiştii locali îşi propun să informeze reprezentanţii firmelor din Timişoara cu privire la modul de păstrare a curăţeniei, nu să le amendeze cu orice preţ. Cel puţin asta rezultă dintr-un comunicat dat publicităţii de Poliţia Locală Timişoara. Documentul enumeră câteva dintre obligaţiile ce revin societăţilor comerciale în acest sens.