150 de copii dezavantajaţi au primit 400 de cărţi donate de angajaţii Continental Automotive România. Programul, parte a proiectelor de responsabilitate socială, a fost derulat în două etape: în prima parte angajaţii au donat cărţi din biblioteca proprie. A doua etapă a constat în donarea unei sume de bani, din care au fost cumpărate 158 de cărţi.
Început în aprilie 2013, Pasajul Michelangelo a fost deschis, în sfârşit, circulaţiei, chiar de ziua primarului Timişoarei, Nicolae Robu. Inaugurarea a fost una cu fast, pe muzica unui cvartet de coarde, şi i-a dat primarului ocazia să reamintească cât de grele au fost lucrările la acest proiect finanţat, în parte, din fonduri europene, dar şi să îi atace “pe cârcotaşi”, pe cei care au spus că această lucrare nu poate fi realizată.
O fată de 13 ani din Giroc a fost căutată de polițiști după ce a plecat vineri de acasă și nu s-a mai întors. Aceasta a fost găsită în Timișoara.
Intervenție a pompierilor, duminică, în jurul prânzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apropierea Gării de Est din Timișoara. UPDATE. Au ars aproximativ 100 de cauciucuri. A fost anunțată Garda de Mediu
2
ADVERTORIAL. La sfârșitul acestei săptămâni, în orașul Gătaia, a avut loc evenimentul de inaugurare a noului sediu al companiei Maxutil, parte a grupului Maxagro. Au fost prezenți fondatorii și actualii conducători ai companiei, partenerii companiei, dar și reprezentanți ai administrației locale.
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.
2
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează marți, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ruga cartierului Pădurea Verde.
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
5