Marcel Tolcea a fost demis de la Muzeul de Artă din Timişoara, chiar de ziua sa de naştere, după ce a condus timp de aproape şapte ani această instituţie. Înaintea aprobării proiectului de hotărâre, consilierii judeţeni PDL s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat pe Tolcea pentru munca depusă în ultimii ani.
Peste 200 de semnături are, în acest moment, petiţia online „Împotriva demiterii Muzeului de Artă din Timişoara”, iar numărul semnatarilor creşte de la o clipă la alta. Printre cei care se opun astfel înlăturării lui Marcel Tolcea se află nume sonore ale lumii culturale româneşti, iar comentariile care însoţesc sunt adesea virulente, împotriva clasei politice şi, în mod direct, împotriva preşedintelului Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
Conducerea Societăţii Timişoara se declară consternată de demiterea lui Marcel Tolcea din funcţia de director al Muzeului de Artă. Liderii societăţii sunt convinşi că totul a fost o comandă politică.
Peste 31.000 de persoane care nu ar fi trebuit să se regăsească pe listele electorale permanente au fost descoperite în Timiș în urma anchetelor demarate de Prefectură și primăriile din județ.
Se fac ultimele pregătiri în Timiş pentru referendumul din 29 iulie. Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu a dat, miercuri, ordinul de numerotare a secţiilor de votare din judeţ, după ce primarii au stabilit delimitarea acestora. Vedeţi unde veţi vota la referendum.
România
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a organizat o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter. Întâlnirea a avut loc în contextul pierderii Sălii Omnia ca viitor sediu al CNDB, spațiu dat Ministerului Afacerilor Interne. La discuții a participat și Lavinia Urcan, președinta companiei timișorene de dans contemporan Unfold Motion, care a avertizat că lipsa de predictibilitate duce la migrație profesională.
Ştiri sportive
Mircea Lucescu, selecționerul României, ar fi internat în stare gravă la Spitalul Universitar din București, fără diagnostic clarificat, după ce a mai trecut și prin probleme cardiace și o gripă severă în ultimele două luni. FRF ia în calcul un înlocuitor pentru meciurile de baraj spre CM 2026.
Ştiri din Timiș
ANM a emis Cod Galben de vânt puternic pentru 4–5 februarie în Caraș-Severin și local în Timiș, cu rafale de 50–70 km/h, iar la munte de până la 90–100 km/h, cu viscol. Autoritățile recomandă prudență și evitarea zonelor sau activităților expuse riscului.
Eveniment
Un motociclist de 25 de ani a ajuns la spital, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Pop de Băsești, în timp ce circula regulamentar.
România
Ministerul Sănătății a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, în contextul unei creșteri alarmante a apelurilor primite de la minori aflați în dificultate emoțională. Doar în anul 2025, numărul apelurilor la linia unică 116.111 privind probleme psiho-emoționale a crescut cu 73% față de anul precedent.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță demararea plății ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie utilizată din combustibili solizi și/sau lichizi. Ajutoarele se acordă în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie.
Turism
Timișoara a fost, timp de trei zile, gazda unei vizite de familiarizare dedicate industriei conferințelor, congreselor și expozițiilor, la care au participat 18 reprezentanți ai unor companii de top din România, Ungaria și Serbia. Vizita a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată la invitația Visit Timișoara, cu sprijinul partenerilor.
Eveniment
Doi adolescenți din Timișoara au fost arestați după ce au agresat o femeie de 74 de ani și i-au furat poșeta, în timp ce aceasta se plimba pe Aleea Viilor.