Un bărbat de 85 de ani, care a fost transferat zilele trecute de la Spitalul Militar la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a murit. În România au fost confirmate până miercuri, 1 aprilie, 85 de decese ale unor persoane cu COVID-19. UPDATE 2. România: 92 de decese ale pacienților cu COVID-19
Un bărbat de 49 de ani din Timiș a murit chiar în ziua în care a fost confirmat cu COVID-19. Omul s-a dus la spital în urmă cu 6 zile, dar a fost lăsat acasă. A decedat acolo, la două zile după ce a chemat o ambulanță, fix când a fost confirmat cu COVID-19. UPDATE Managerul Spitalului Județean Timișoara: „Pacientul era în izolare la domiciliu, dar când a ajuns la spitalul nostru a negat în scris acest lucru, când a fost întrebat”
Cariere de Poveste
Ionel Tuțac este pastor și liderul Bisericii Baptiste din vestul țării. De asemenea, este președintele Asociaţiei Renaşterea Familiei. În ultimii ani, și-a prezentat colecția ce conține peste 1.000 de cărți sfinte în diferite localități din România sub egida „Muzeul Bibliei”.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 6 - 12 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
1
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
4
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.