Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită la Timişoara aşa cum se cuvine, cu cântec, joc şi voie bună. Cunoscutul bucătar Uica Mihai şi Ansamblul Casei de Cultură a Studenţilor au pregătit un spectacol cu cântece şi au pornit o horă în centrul oraşului. Uica le-a pregătit timişorenilor şi o surpriză: a gătit o porţie mare de fasole cu cârnaţi pentru a marca Ziua României la Timişoara.
Lucrările la autostrada Timişoara-Arad nu vor fi finalizate în luna iulie a acestui an, aşa cum prevedea contractul iniţial încheiat între Ministerul Transporturilor şi consorţiul format din firmele FCC şi Astaldi. În schimb, prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, afirmă că lucrările decurg bine, proiectul fiind realizat în proporţie de 63 la sută, autostrada urmând să fie deschisă circulaţiei la începutul lunii decembrie.

Judeţul Timiş a terminat anul 2010 cu o rată a şomajului aproape de jumătate din media naţională. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat că rata şomajului înregistrat la sfârsitul lunii decembrie a anului 2010 la nivel naţional a fost de 6, 87%, mai mică cu 0,08 % decât cea din noiembrie 2010 şi mai mică cu 0,9% decât cea din decembrie 2009.

Cine a comandat autoturismul visat înainte de sfârşitul anului mai poate încă beneficia de vechea taxă pe poluare, la valoarea mai mică practicată anul trecut. Cei care au luat cu asalt sediile RAR în ultimele zile ale anului 2010 sau au obţinut dovada înmatriculării provizorii înainte de 31 decembrie sunt, de asemenea, posibilii beneficiari ai taxei la o valoare mai mică.

Perioada Crăciunului şi a Anului Nou creşte întotdeauna numărul clienţilor marilor magazine şi centre comerciale. În consecinţă, pentru a putea face faţă cererii, şi programul unităţilor comerciale este adaptat perioadei. Cele mai multe magazine vor avea program extins până în ziua de ajun, atunci când se închid mai devreme decât de obicei, şi sunt închise în prima zi de Crăciun.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

Eveniment

Motociclist rănit într-un accident la Dumbrăvița. A fost proiectat într-o mașină parcată
Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe strada Petöfi Șandor din Dumbrăvița. Tânărul circula regulamentar pe prima bandă când a fost lovit de un autoturism al cărui șofer ar fi schimbat direcția de deplasare. 1

Mapamond

O poveste de dragoste începută pe Tinder a ajuns anchetă NATO. Comandant spaniol, suspendat din cauza partenerei de origine rusă
Un comandant naval spaniol, detașat la baza britanică de la Northwood, a fost suspendat și anchetat după ce a început o relație cu o femeie de origine rusă, cunoscută prin intermediul aplicației de întâlniri.

Ştiri din Timiș

Timișul își consolidează legăturile economice cu Turcia. Noi oportunități pentru companiile din județ
Noi oportunități de colaborare între firmele din Timiș și companiile turcești. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat un forum dedicat dezvoltării relațiilor economice dintre România și Turcia. Evenimentul a reunit 66 de participanți și a pus în discuție proiecte, investiții și noi parteneriate de afaceri.

România

Se termină așteptarea. Nicușor Dan anunță desemnarea premierului în această săptămână
Președintele Nicușor Dan anunță că România nu mai poate aștepta și că, în această săptămână, va avea loc o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmată de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului spune că va nominaliza persoana care are cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament. 3

Ştiri din Timiș

Noi lucrări pe A1. Se va circula pe o singură bandă pe sens
Restricții noi pe autostrada A1, între Arad și Pecica, unde se fac lucrări de reparații pe aproape 9 kilometri. Până la mijlocul lui octombrie, traficul va fi deviat și se va circula bidirecțional pe o singură cale.

Eveniment

Lăsat lat pe podul Michelangelo: un tânăr a fost bătut și jefuit în miez de noapte
Doi tineri au fost reținuți după ce ar fi bătut un altul pe podul Michelangelo din Timișoara și i-ar fi furat telefonul și portofelul. Totul s-a întâmplat în toiul nopții, iar polițiștii i-au prins pe cei doi suspecți câteva ore mai târziu. 4

Capitală Culturală

Shanghaiul de zi cu zi, surprins de un artist timișorean. Fotografii realizate în șase ani, expuse la Timișoara
Viața de zi cu zi, contrastele dintre tradiție și modernitate și transformările spectaculoase ale uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii pot fi descoperite, în această perioadă, la Timișoara. Iulian Titus Moise își prezintă expoziția fotografică finală doctorală dedicată orașului Shanghai la Galeria 5.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici