Ce înseamnă să fii un bun politician? Dar un bun lider? Are România lideri vizionari şi capabili? Ce model de leadership este încurajat în arena publică? Toate acestea au fost dezbătute, sâmbătă, la Timişoara, în cadrul unui congres de leadership politic. Participanţii nu s-au sfiit să răspundă la întrebări legate de limbajul de mahala folosit de unii dintre politicienii autohtoni, sinceritate sau onoare şi au abordat inclusiv teme cum ar fi... decolteurile din politică.
Ministrul Culturii, liberalul Daniel Barbu, a demisionat din funcţie, joi. Acesta i-a şi înaintat demisia premierului Victor Ponta, care a confirmat-o. Primul ministru a spus că va discuta cu membri din conducerea USL pentru o nouă numire, abia apoi trimiţând demisia la Cotroceni.
Numele senatorului PNL de Timiş Ben-Oni Ardelean este unul dintre numele vehiculate pentru preluarea funcţiei de ministru al Culturii. Asta, în condiţiile în care liberalii au dat de înţeles că se aşteaptă la o demisie a actualului ministru Daniel Barbu, sau îi vor retrage sprijinul politic în caz contrar, după reacţiile iscate de nefericita comparaţie pe care a făcut-o recent acesta între bugetele programelor de prevenire a HIV/SIDA şi cele ale ministerului pe care îl conduce.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat că banii alocați pentru programul național de prevenire și combatere a HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat programelor ministerului în fruntea căruia acesta se află. Pe de altă parte, UNOPA consideră declarația ministrului o jignire adusă pacienților cu HIV, iar Traian Băsescu a declarat că afirmațiile lui Barbu sunt greșite.
Poliția capitalei a identificat 16 persoane implicate în cazul agresării Ministrului Culturii, Daniel Barbu, într-un club din Capitală. Acesta a fost atacat, joi seara, de un grup de protestatari împotriva proiectului Roșia Montană. În urma incidentului, mașina ministrului a fost ușor avariată.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
3
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor, investiție care va completa procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Noua facilitate va fi amenajată la depoul de pe bulevardul Dâmbovița și va permite întreținerea simultană a unui număr mai mare de tramvaie din noua flotă.
1
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
1
Eveniment
Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe Calea Torontalului, miercuri, în care au fost implicate patru autoturisme.
Ştiri din Timiș
Charity Quiz Night, evenimentul caritabil de cultură generală organizat la Timișoara, va marca marți, 28 iulie, cea de-a 100-a ediție. De aproape nouă ani, donațiile participanților sunt direcționate către programe educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile, pentru prevenirea abandonului școlar.