„Eu n-am făcut decât să oglindesc ceva ce toţi avem în noi, fiecare membru al speciei umane. Încercam să explic ce înseamnă să joci Richard al III-lea şi să exprim ceva esenţial despre asumarea condiţiei umane”, a spus Claudiu Bleonţ, joi, la Timişoara, despre momentul în care şi-a dat jos chiloţii în timpul unei conferinţe de presă.
Petrecăreții care au ales să-l aștepte pe Moș Nicolae în clubul Epic Society au primit în dar o petrecere de neuitat. Atmosfera a fost una plină de voie bună, iar distracția a ținut până dimineața.
Marți, 14 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, potrivit AGERPRES.
Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. bunătăți. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
RETIM a fost amendată de Poliția Locală Timișoara din cauza faptului că nu au fost colectate pubelele din anumite zone ale orașului. Au fost nu mai puțin de 55 de amenzi, în valoare totală de 137.000 de lei. Problemele au început încă din urmă cu două săptămâni, de când o parte a angajaților a decis să nu mai iasă pe trasee.
4
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
4