Sete de nestăpânit pentru un bărbat de 25 de ani din Timișoara. El s-a îmbătat bine și, pentru că nu mai avea bani, s-a hotărât să dea lovitura la un supermarket pentru a face rost de băutură.
Un atac a avut loc, miercuri dimineaţa, la un liceu din Statele Unite ale Americii. Un tânăr şi-a atacat colegii cu un cuţit şi a reuşit să înjunghie 20 dintre ei.
Un turist polonez, care călătorea, duminică, cu un autocar în Hunedoara, cu alţi 18 pasageri, i-a atacat, din senin, pe cei trei şoferi ai autovehiculului cu un cuţit, după care a fugit şi s-a sinucis.
Un tânăr de 22 de ani a tras o sperietură groaznică după ce a fost ameninţat cu cuţitul, în timpul zilei, într-o staţie de tramvai din zona Prințul Turcesc din Timișoara.
A vrut să impresioneze, dar a ajuns la închisoare. Este povestea unui bărbat de 31 de ani din Banloc care a fost condamnat la închisoare după ce a făcut scandal într-un bar din sat. El a scos un cuțit și, după ce a amenințat pe toată lumea, l-a înfipt într-o masă de lemn.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar una dintre șoferițe a rămas blocată în autoturism. Pompierii au intervenit.
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14
Ştiri din Timiș
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.
Ştiri din Timiș
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice.
1