Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale coordonaţi de procurori ai DIICOT din Timişoara, au controlat marţi dimineaţa mai multe societăţi comerciale din municipiu pentru anihilarea unei grupări specializate în furtul de energie electrică.
Reprezentanţii companiei Enel au anunţat în cursul zilei de sâmbătă că vor lăsa Regia Autonomă de Transport Timişoara fără curent, din cauză că aceasta înregistrează restanţe la plata facturilor de energie electrică în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru perioada aprilie – septembrie 2011.
Săptămâna viitoare se va întrerupe alimentarea cu energie electrică pe mai multe străzi din Timişoara, dar şi în mai multe localităţi rurale din Timiş. Pentru timişoreni, dar şi pentru locuitorii altor localităţi din judeţ problemele cu furnizarea vor începe chiar de luni.
Timp de 8 ore chişozenii vor rămâne joi fără curent electric, între orele 9 şi 17. Întreruperea se datorează unor lucrări de întreţinere a reţelei.
Reprezentanţii Enel Distribuţie Banat anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică în săptămâna ce urmează. Vor rămâne fără curent consumatorii de pe mai multe străzi din Timişoara, precum şi alte numeroase localităţi din judeţul Timiş
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.