Primăria Timișoara anunță o campanie de curățenie de toamnă pentru frunze și alte deșeuri vegetale aflate pe străzile orașului. Angajații Brantner vor mătura și vor aduna frunzele de pe străzi, precum și alte gunoaie vegetale, cum ar fi crengi, iar apoi le vor ridica. S-a făcut un program în funcție de zone și străzi.
Este atât de curat în centrul Timișoarei încât uneori te întrebi dacă mai ești în România sau ai ajuns în Munchen ori Praga! Sau cel puțin așa crede primarul, care se declară mulțumit doar de curățenia din Cetate. La mai bine de un an de când ne-a promis „un oraș model de oraș curat” și de când avem din nou firmă de salubritate stradală.
Muncitorii firmei Brantner ar fi trebuit să măture și să spele, atât manual, cât și mecanic, doar trei străzi din Timișoara, luni, 22 iulie. Pe una dintre ele s-a făcut curățenie de ochii lumii, acuză un cititor tion.ro, care spune că a văzut doar trei angajați care au dat puțin cu mătura.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că a format o echipă de voluntari din filiala pe care o conduce care să îl informeze despre problemele din oraș. Fiecare din cei 100 de voluntari va răspunde de 13 străzi și ar trebui să aducă la cunoștința edilului-șef care sunt problemele pe care le observă.

Ştiri din Timiș

Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 noiembrie
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern. 2

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 3