ADVERTORIAL. Devenită epicentru pe harta cultural-continentală, Timișoara și-a început oficial misiunea de Capitală Culturală a Europei, iar Cramele Recaș se alătură, ca partener principal al proiectului, acestui extraordinar efort comun de a face din capitala Banatului și din anul 2023 o experiență memorabilă pentru artiști, promotori ai culturii, turiști și pentru iubitorii artă de pe întreg mapamondul.
Cramele Recaș îi ajută pe doctorii din Timișoara care se luptă împotriva COVID-19. Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, precum și Spitalul Județean, vor primi aparatură medicală, printre care și ventilatoare, în valoare de 88.000 de euro.
Una dintre cele mai interesante acţiuni caritabile organizată de clubul Rotary Cetate Timişoara, Noaptea Bucătarilor", a avut duminică, 12 mai, o nouă ediţie. A fost cea de a cincea, concursul revenind ca şi loc de desfăşurare la Cramele Recaş. La acţiune au luat parte avocați, medici, oameni de afaceri și persoane de influență, spectacol pus în scenă de membrii clubului Rotary care s-au pus pe gătit.
Vineri seara, pe platoul de lângă stadionul Dan Păltinişanu a debutat o nouă ediţie a Festivalului Vinului, manifestare care şi de această dată a adunat un public entuziast, ce a gustat aşa cum se cuvine programul pus la cale de organizatorii acesteia.

Mapamond

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.

Ştiri sportive

Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.

Ştiri din Timiș

Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 noiembrie
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.