O nouă stângăcie a Institutului Național de Sănătate Publică, în cazul persoanelor care s-au infectat cu coronavirus și au murit. O femeie a fost declarată decedată în urmă cu câteva zile, deși se află în viață. Acum, INSP a rectificat, anunțând că „persoana anunțată inițial nu a decedat”, fiind înlocuit așa zisul deces cu un altul.
Numărul persoanelor aflate în carantină în Timiș scade pe zi ce trece, în timp ce crește numărul celor aflați în izolare la domiciliu. Acest lucru se întâmplă în urma modificărilor în ceea ce privește carantina și izolarea de la începutul stării de alertă – 15 mai, în timpul pandemiei de coronavirus.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un atelier pentru copii.
Ştiri din Timiș
Atunci când îți propui să accesezi un credit de nevoi personale, primul gând este, de obicei, legat de dobândă, de suma disponibilă sau de durata de rambursare. Contul bancar rămâne, în cele mai multe cazuri, pe planul al doilea, tratat ca un simplu detaliu tehnic. În realitate, contul curent este punctul de plecare al întregii relații cu banca și unul dintre factorii care influențează direct atât aprobarea creditului, cât și condițiile pe care le poți obține.
Ştiri din Timiș
Nu cu mult timp în urmă, accesarea unui produs financiar presupunea programări la bancă, documente tipărite și mai multe vizite la sucursală. Astăzi, tot mai mulți utilizatori își doresc să poată gestiona întregul proces direct din telefon, de la deschiderea unui cont până la solicitarea unui credit.
Sănătate
Odată cu sezonul cald, medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri de mușcături de căpușe. Specialiștii Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara explică ce boli pot transmite acestea, cum trebuie îndepărtate și când este necesar consultul medical.
Ştiri sportive
S-au încheiat meciurile din faza grupelor la Campionatul Mondial 2026, iar tabloul șaisprezecimilor este complet. Iranul, Coreea de Sud, Scoția și Uruguay sunt cele patru echipe clasate pe locul 3 care au ratat calificarea în faza eliminatorie. Nereușind să bată Columbia, Portugalia a terminat pe 2 și va da peste Croația.
Ştiri din Timiș
Camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula astăzi, între orele 12 și 20, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din 15 județe, inclusiv Arad și Hunedoara, din cauza caniculei. Sunt prevăzute însă mai multe excepții.
1