Polițiștii și jandarmii timișeni au dat și primele amenzi pentru încălcarea restricțiilor de deplasare, în Timiș. Oamenii legii au sancționat 48 de persoane care se aflau pe stradă, dar nu aveau declarații pe proprie răspundere sau adeverințe de la angajatori. Au fost date amenzi de peste 90.000 lei pentru cei care nu purtau mască.
Aproape un test din patru făcute în ultimele 24 de ore unor persoane suspecte de coronavirus a fost pozitiv. Sunt 405 cazuri noi, după efectuarea a 1.668 de teste, în cel mai vestic județ al țării, unde au murit alte șapte persoane care erau infectate cu COVID-19. La Anestezie și Terapie Intensivă sunt internate 42 de persoane.
Grupul de Comunicare Strategică transmite miercuri, 11 noiembrie, că au fost depistate 9.799 de cazuri noi de COVID-19, după efectuarea a 23.110 teste. Crește alarmant numărul deceselor persoanelor infectate cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au murit 203 persoane care aveau virusul, iar șapte dintre decese au fost în Timiș.
Primăria Timișoara sare în ajutorul Serviciului de Ambulanță Timiș. E nevoie de mașini și de asistenți medicali care să ajute la recoltarea de probe pentru SARS-CoV2. Au fost trimiși deja cinci asistenți, dar au făcut cale întoarsă, pentru că ei credeau că au mers acolo pentru un call-center.

Ştiri din Timiș

Centrele sociale din Timișoara se deschid pentru comunitate. La ce activități puteți participa în această toamnă
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Un elev de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în această săptămână la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Vlad Muntoiu este unul dintre elevii care a reprezentat România la competiția la care participă tineri din 13 țări.

Ştiri din Timiș

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, prăznuit în 27 septembrie. A fost mitropolitul tipograf care a pus limba română în slujba Bisericii
Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc, în fiecare an, în 27 septembrie, pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, una dintre personalitățile importante ale Bisericii Ortodoxe Române și ale culturii românești de la începutul secolului al XVIII-lea. Anul acesta se împlinesc 310 ani de la martiriul său.

Turism

FOTO. Locuri din Viena pe care merită să le vezi măcar o dată. De la palate imperiale la Prater și muzee celebre
Viena este una dintre destinațiile europene în care istoria imperială, arta, muzica și atmosfera unui oraș modern se întâlnesc la fiecare pas. De la palatele spectaculoase ale Habsburgilor și muzeele cu opere semnate de Klimt, Bruegel sau Picasso, până la celebra Roată Uriașă din Prater și caii lipițani de la Școala Spaniolă de Echitație, capitala Austriei are suficiente atracții pentru un city-break de câteva zile.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.

România

Dominic Fritz: „Este adevărat ca la ordin extern ați dat jos Guvernul?”. Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi spus că Washingtonul a fost implicat în căderea Guvernului Bolojan
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid. 12

Eveniment

Razie a polițiștilor în Timiș. Au dat amenzi de aproape 10.000 de euro de pe o zi pe alta
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.

Ştiri din Timiș

Seniorii din Timișoara, sărbătoriți pe 1 octombrie la Casa Adam Müller-Guttenbrunn. Muzică, ateliere și spectacole de dans
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici