Una din patru femei din România declară că a consumat alcool, ocazional sau în mod regulat, în timpul sarcinii, arată un sondaj realizat de iVOX Research la solicitarea asociației patronale Spirits România, relatează Agerpres. Mai mult de jumătate dintre participante spun că nu au discutat cu medicul care le-a monitorizat sarcina despre riscurile consumului de alcool.

Capitală Culturală

Teatrul Basca joacă un basm urban în patru cartiere din Timișoara
Teatrul Basca itinerează spectacolul său de teatru „Lilu glugă verde” în patru cartiere din Timișoara. Spectacolul este „un basm urban contemporan, și o are în prim plan pe Lilu, o fată de 12 ani, care într-o noapte, împreună cu cele 4 prietene ale ei, se-ncumetă să traverseze orașul prin beznă, pentru a duce o pungă cu medicamente la casa bunicii de pe strada Labirintului”, rezumă realizatorii.

Mapamond

Zeci de mii de decese în Europa, pe fondul valurilor de caniculă
Europa se confruntă cu o creștere semnificativă a mortalității pe fondul valurilor de caniculă din această vară. Aproximativ 35.000 de decese suplimentare au fost raportate în mai multe țări, cele mai afectate fiind Germania, Franța și Spania. Deși nu toate decesele pot fi atribuite direct căldurii, datele arată o creștere clară a mortalității în perioadele cu temperaturi extreme.

Ştiri din Timiș

Timișul, între caniculă și furtuni: vremea se schimbă din această seară
În Timiș, marți este încă cod galben de caniculă, cu temperaturi maxime de până la 37 de grade Celsius și disconfort termic ridicat. Spre seară, însă, vremea se schimbă, iar instabilitatea atmosferică se extinde în Banat, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. 1

Ştiri din Timiș

Iasmina are nevoie de ajutor pentru un tratament care îi poate preveni apariția diabetului
La doar 19 ani, o tânără trece printr-o perioadă dificilă. Este internată la Cluj pentru investigații și tratament, iar medicii i-au recomandat o terapie injectabilă pe care familia nu și-o permite.
SUA pregătesc o lovitură pentru imigranți. Mii de vize vor fi anulate
Administrația Trump intenționează să revoce vizele turistice și de afaceri ale unor persoane care au intrat în SUA și au solicitat ulterior azil. Măsura ar putea afecta până la 200.000 de persoane. Revocarea vizelor nu ar însemna automat expulzarea, iar cei cu cereri de azil în curs ar putea primi un alt statut.

Ştiri din Timiș

Peste 20.000 de cazuri de abuz asupra copiilor, înregistrate în România. Ce solicită Salvați Copiii
Fetele reprezintă aproape 90% dintre victimele abuzului sexual înregistrate oficial. Un nou proiect își propune să schimbe modul în care copiii victime ale violenței sunt sprijiniți în timpul anchetelor și proceselor.

Sănătate

Ai călătorit într-o zonă cu risc de West Nile? Centrul de Transfuzie din Timișoara anunță când poți dona sânge
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara a actualizat lista zonelor în care au fost confirmate cazuri de infecție cu virusul West Nile și pentru care se aplică restricții temporare la donarea de sânge. Măsura îi vizează pe cei care au locuit sau au călătorit recent în aceste regiuni și au fost înțepați de țânțari. Conform DSP Timiș, în județ nu a existat niciun caz confirmat de infecție cu West Nile în ultimele trei luni.

Mapamond

Un preot demisionează după 37 de ani de slujire, pentru a se căsători cu iubita sa
Un preot german a demisionat după 37 de ani de slujire pentru a se căsători cu femeia cu care avea o relație secretă. Episcopul l-a suspendat imediat, iar dieceza i-a mulțumit pentru activitatea sa. Conform regulilor Bisericii Catolice, preoții trebuie să respecte celibatul. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici