Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi-a prezentat noua „filozofie” în privinţa susţinerii sportului local. Robu vrea să fie finanţată câte o singură echipă pe fiecare ramură sportivă. Deşi Timişoara are două echipe de baschet masculin în prima liga, bani primeşte numai una: BC Timişoara, nu şi BC Timba, pentru că în opinia primarului am sprijini „concurenţa”... Subiectul a creat discuţii aprinse în plenul consiliului local de marţi.
Noii consilieri locali din Timişoara s-au reunit marţi într-o şedinţă extraordinară, pentru constituirea comisiilor de specialitate. PSD are preşedinţia a două dintre comisii, PNL conduce alte două, iar PP-DD una. Vedeţi cum au fost împărţite comisiile de specialitate ale Consiliului Local Timişoara.
Candidaţii care au intrat în cursa pentru câştigarea Primăriei Timişoara sunt invitaţi la o nouă dezbatere. De această dată ei vor sta faţă în faţă cu tinerii din liceele timişorene, săptămâna viitoare, la Casa Adam Muller Guttenbrunn.
Marea surpriză a alegerilor locale din acest an este faptul că ”eternul” şi actualul primar în funcţie al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, a hotărât să nu mai candideze pentru cel de-al cincilea mandat, predându-i ştafeta viceprimarului Adrian Orza. Un singur independent a intrat în cursa pentru primărie la scrutinul din iunie, în persoana directorului Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni. Vedeţi în continuare cine sunt candidaţii care încearcă să vă câştige încrederea.
Primarul Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, s-a prezentat de 1 Mai la Biroul Electoral Municipal de la primărie pentru a se înscrie în cursa electorală. Edilul este primul pe lista candidaţilor pentru Consiliul Local Timişoara a Uniunii pentru Timiş. Le judeţ, UpT are şi un cetăţean german pe liste, dar şi pe fostul şef al Poliţiei Timiş Săndel Palade, care a sărit din schemă de la USL!
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Adrian Sitaru, medic primar ORL, explică cum putem face diferența între o viroză respiratorie obișnuită, gripă și COVID-19, cât durează în mod normal o răceală și ce semne pot indica apariția unor complicații, precum sinuzita sau otita. Dr. Sitaru vorbește și despre greșelile frecvente în tratarea virozelor acasă, riscurile folosirii excesive a spray-urilor nazale decongestionante, situațiile în care sunt necesare antibioticele și măsurile care ne pot ajuta să reducem riscul de îmbolnăvire.
Ştiri din Timiș
Expoziții, spectacole de teatru, concerte, festivaluri, lansări de carte și conferințe ar putea anima Bastionul Theresia din Timișoara pe tot parcursul anului 2027. A fost lansat un apel către operatorii culturali care doresc să organizeze evenimente în cadrul Centrului Multifuncțional Bastion. Propunerile pot fi depuse până în 2 decembrie 2026.
Utile
Marți, 3 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1