Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară (PMP) din Timiș au decis denunțarea protocolului cu PSD și ALDE din consiliul județean, cel care garantează majoritatea și funcțiile de conducere (președinte și vicepreședinți) din instituție. Cornel Sămărtinean, liderul PMP Timiș, a spus că PSD și ALDE, alături de PMP, ar trebui să renunțe la funcțiile de conducere dobândite în urma formării acestei majorități și că se va încerca crearea unei colaborări de dreapta în administrația județeană din Timiș.
Consilierii județeni din Timiș s-au întrunit miercuri în ședință extraordinară pentru a vota trei proiecte care vor fi depuse pentru accesarea fondurilor europene. Este vorba despre proiecte în valoare de peste 3,5 milioane de euro, printre care și cel referitor la dotarea cu aparatură a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara, dar și extinderea și modernizarea acestei secții.
Viitoarea sală polivalentă a Timișoarei a stârnit din nou discuții în plenul Consiliului Județean Timiș, între consilierii PNL și președintele Călin Dobra (PSD). Liderul CJ Timiș le-a cerut consilierilor liberali să spună dacă vor vota pentru construcția sălii polivalente, în momentul în care proiectul va fi aprobat de Compania Națională de Investiții, chiar dacă se va decide că aceasta se va face la Giroc, nu la Timișoara.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.