Vineri, 22 martie, în ședință extraordinară, consilierii locali din Timișoara au aprobat mai multe documentații premergătoare demarării unui nou proiect de schimbare a conductelor vechi de termoficare, inclusiv studiu de fezabilitate. Este vorba, mai exact, de a treia etapă a proiectului de retehnologizare.
90% din conductele de termoficare cuprinse în proiectul cu finanțare europeană au fost modernizate la Timișoara. Investiția înseamnă pierderi mai mici pentru Colterm. Primăria are de gând să continue cu înlocuirea țevilor. Noile conducte vor fi cu izolație modernă și din material mai rezistent la coroziune.
Primarul Timișoarei a anunțat că proiectul pentru reabilitarea a aproape 30 de kilometri de conducte ale Colterm a fost aprobat la finanțare. Contractul în valoare de aproape 30 de milioane de euro este împărțit în două loturi, aceeași asociere de firme câștigând ambele licitații. Gigacaloria, însă, tot se va scumpi...
Ştiri din Timiș
Granița cu Serbia se deschide temporar, în această toamnă, în zona Uivar. Timp de mai multe zile, cei care merg pe pista de biciclete de pe Bega vor putea trece în țara vecină, iar în unele dintre zile traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.
Capitală Culturală
Fotografii de familie realizate în urmă cu mai bine de un secol, portrete, straie tradiționale și povești despre oamenii Banatului de odinioară pot fi descoperite, începând din 11 septembrie, la Timișoara. Expoziția „Bănățenii în țoalele lor” este găzduită de Galeria Pygmalion a Casei Artelor.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș spune că a făcut în ultimii doi ani mai multe demersuri pentru preluarea taberelor școlare aflate în administrarea statului, însă transferul nu s-a concretizat până acum. Președintele CJT, Alfred Simonis, susține că unul dintre motivele invocate neoficial de Guvern este legat de angajații care deservesc aceste obiective.
1
România
După Timișoara în 2023, România va avea din nou o Capitală Europeană a Culturii în 2034. Orașele interesate vor putea intra oficial în competiție începând din 2028, iar Ministerul Culturii anunță reguli noi și un proces de candidatură simplificat.
Ştiri din Timiș
Stadionul „Dan Păltinișanu” nici nu a intrat încă în șantier, iar planurile pentru următoarea investiție sunt deja pe masă. Sala Polivalentă mare, încă la prefezabilitate, ar putea începe să fie construită din 2029, spune Alfred Simonis. CJT anunță până la 25 de milioane de euro pentru cofinanțare și cere implicarea Primăriei Timișoara, în numele „mândriei și orgoliului bănățenilor”. Între timp, Sala Polivalentă de 2.500 de locuri a Universității Politehnica se apropie de momentul desemnării constructorului.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că nu ia în calcul o candidatură la Primăria Timișoara, în cazul în care vor fi organizate alegeri parțiale după plecarea lui Dominic Fritz. Președintele Consiliului Județean Timiș afirmă că vrea să continue proiectele începute la nivelul județului și că PSD este dispus să respecte protocolul de colaborare încheiat cu PNL pentru alegerile din 2024.
2
Mapamond
Focarul de Ebola din Republica Democrată Congo s-a extins în provincia Sud-Ubangi, unde a fost confirmat un caz cu tulpina Bundibugyo. Autoritățile au declarat un focar în provincie și au intensificat monitorizarea și măsurile de tratament și prevenire. Sursa infecției nu este încă cunoscută. Focarul actual, început în mai, este cel mai grav din istoria RDC.
1
România
Vineri dimineață, radarul MApN a detectat ținte aeriene în apropierea graniței cu România. Două aeronave F-16 au fost ridicate pentru monitorizare, iar populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-ALERT. Alerta a fost ridicată la 6:30, fără ca țintele să pătrundă în spațiul aerian românesc.