Surprize la concursul pentru ocuparea postului de arhitect-şef al Timişoarei organizat la începutul acestei săptămâni. Niciunul dintre cei doi candidaţi înscrişi la concurs, Ionel-Petru Pop şi Doru Covrig, nu a reuşit să promoveze. Lui Covrig i-a dat de furcă proba eliminatorie de testare a cunoştinţelor IT, iar Pop nu a reuşit să întrunească punctajul necesar la proba scrisă din legislaţie. Pe fir au intrat şi reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor, nemulţumiţi de modul în care a înţeles primăria să (nu) promoveze organizarea acestui concurs.
Peste 400 de participanţi şi-au dat întâlnire la un concurs de dans sportiv organizat duminică la Complexul Banu Sport din Timişoara, Cupa SporTim Dance 2013. Sub atenta supraveghere a 30 de oficiali de la Federaţia Românî de Dans sportiv, aceştia s-au întrecut la două secţiuni, standard şi latino.
Ionel Petru Pop şi Doru Covrig sunt cei doi arhitecţi care au intrat în cursa pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef al Timişoarei. Oficialii Primăriei Timişoara au amintit în treacăt că se caută arhitect-şef, pentru că anunţul privind organizarea acestui concurs nu a fost publicat pe site-ul instituţiei, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici fiind cea care a anunţat scoaterea la concurs a postului.
Sfârşitul acestei săptămâni reuneşte la Timişoara peste 200 de elevi din trei ţări, într-una dintre cele mai importante competiţii adresate şcolilor muzicale din Euroregiunea DKMT. Festivalul -concurs Alma Cornea Ionescu se va încheia cu un concert de gală, la care accesul publicului este liber.
Studenţii de la Facultatea de Arhitectură lansează o provocare pentru timişorenii preocupaţi de modul în care arată oraşul: proiectul „Casa care-mi place”. Tinerii vă invită să fotografiaţi casa preferată din cartierul în care locuiţi şi să o încărcaţi pe o platformă online, participând astfel la un concurs. De Ziua Timişoarei, în 3 august, vor fi anunţate casele câştigătoare, iar cei care le-au propus vor fi premiaţi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă începând cu 2027. Măsura, prevăzută inițial în PNRR, a fost cel puțin amânată în urma renegocierii cu Comisia Europeană.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Black Friday la FineStore este un moment de neratat pentru toți iubitorii de bauturi de calitate. Campania aduce în noiembrie unele dintre cele mai atractive prețuri ale anului.