Timişoara - Pentru o săptămână, studenţii monopolizează oraşul! Astăzi începe Studenţiada, sau cel mai mare festival studenţesc din România. Pentru şapte zile, studenţii vor avea parte de expoziţii, concerte, petreceri, dezbateri şi spectacole!
ORADEA - Daniel Vulcu, directorul „Toamnei orădene”, a prezentat ieri bilanţul tradiţionalei manifestări din acest an. Aşa am aflat că pentru „Toamna orădeană” s-au cheltuit 518.000 de lei noi şi că aducerea lui Goran Bregovic a costat Oradea 40.490 euro. Din aceşti bani s-au plătit onorariul artistului, TVA, taxe, transport (inclusiv avionul), cazarea şi masa.
ARAD - Duminică 19 octombrie, ora 12, va avea loc al 24-lea „Concert simfonic anual din Peştera Româneşti”. Anul acesta programul va fi susţinut de orchestra Filarmonicii Banatul, dirijată de maestrul Radu Popa.
BEIUS - Săptămâna trecută municipiul Beiuş a fost în sărbătoare, beiuşenii celebrând Zilele eliberării Beiuşului printr-o serie de manifestări soci-culturale care s-au încheiat cu un tradiţional foc de artificii.
Ştiri din Timiș
Primarul orașului Gătaia, Raul Cozarov, a anunțat, joi, semnarea contractului pentru începerea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș. Proiectul prevede asfaltarea a 6,8 kilometri de străzi.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș organizează o licitație publică pentru închirierea unui spațiu comercial din Bastionul Theresia din Timișoara, aflat în proprietatea publică a județului. Potrivit instituției, este vorba despre un spațiu situat în Corpul C al bastionului, cu o suprafață de 317,03 metri pătrați, la care se poate adăuga, la cerere, o suprafață de 60 de metri pătrați în exterior, destinată amplasării de mobilier urban sezonier.
Ştiri din Timiș
După aproape un an de blocaje birocratice și o dispută cu Direcția pentru Cultură, Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru noua Pasarelă a Îndrăgostiților. Demolarea vechiului pod și începerea lucrărilor sunt anunțate pentru această vară.
4
Mapamond
Guvernul britanic a anunțat că va interzice accesul copiilor sub 16 ani la principalele platforme de socializare începând din primăvara anului 2027, măsură care ar urma să intre în vigoare dacă va fi votată de Parlament. Potrivit BBC, autoritățile pregătesc și măsuri suplimentare pentru adolescenții de 16 și 17 ani, printre care limitarea accesului la rețelele sociale pe timpul nopții și dezactivarea implicită a unor funcții considerate adictive.
Ştiri din Timiș
Sezonul alergiilor provocate de polen este departe de a se fi încheiat, iar în această perioadă polenul de pelin se află la niveluri ridicate inclusiv în Timișoara. Potrivit prognozei MeteoRadar, indicele pentru polenul de pelin se menține la valori ridicate și în zilele următoare, cu o ușoară scădere sâmbătă, urmată de o revenire la nivel ridicat duminică.
3
Mapamond
Meta testează ochelari inteligenți care ar putea înregistra continuu ce vede și aude utilizatorul, pentru ca AI-ul să creeze o „memorie digitală” a întregii zile. Proiectul reflectă direcția în care se îndreaptă industria tech: asistenți AI prezenți permanent, dincolo de smartphone.
Ştiri din Timiș
Jimbolia se pregătește de sărbătoare. Cea de-a 27-a ediție a Zilelor Jimboliene va avea loc în perioada 24-26 iulie, iar organizatorii au pregătit trei seri de spectacole, cu artiști consacrați, muzică pentru toate gusturile și momente dedicate tradițiilor locale.
Turism
Grecia rămâne una dintre destinațiile preferate de vacanță ale timișenilor, iar una dintre întrebările care apar înainte de plecare e dacă este mai bine să plătească cu cardul sau să aibă bani în numerar. Răspunsul este simplu: cel mai sigur este să le folosiți pe amândouă.