Sâmbătă seara, melomanii s-au adunat cu mic cu mare în Piaţa Unirii, pentru o nouă ediţie a festivalului „Blues pentru Timişoara“, manifestare care a programat concerte cu Blues Project, Crossroads şi Blue Family (Serbia).
Sâmbătă seara, la cea de-a doua zi din ediţia a XIV-a a Zilelor Jimboliene, publicul s-a bucurat pe deplin de un show spectaculos, marca Ştefan Bănică Junior, pe scena amplasată în centrul civic al oraşului. Sute de locuitori din Jimbolia, dar şi vizitatori ai oraşului, veniţi special pentru concert, au cântat şi au dansat împreună cu artiştii.
Clujenii de la Grimus au susţinut joi seara un concert aparte în Timişoara, la River Deck. Spectatorii au avut parte de o avanpremieră a discului „Egretta”, melodiile fiind interpretate de această dată într-o variantă acustică.
Tinerii timişoreni au venit în număr mare la deschiderea micro-muzeului Typopassage Timişoara, mai exact, la inaugurarea unei expoziţii de design grafic în aer liber, pe malul canalului Bega, la terasa D’Arc, sub podul Tinereţii. Este vorba despre prima extensie internatională a muzeului Typopassage Viena.
Duminică, 7 august, va fi o zi dedicată muzicii de fanfară, în Timişoara. În timp ce în Parcul Scudier (Central) va cânta Fanfara Garnizoanei Militare din Timişoara, în Parcul Bihor timişorenii sunt invitaţi la un concert al fanfarei Timişoara Big Band.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2