tion.ro Web analytics

La Timişoara s-a construit o nouă orgă! Instrumentul se află într-o sală de de 500 de locuri, are un sunet splendid, declară experţii, şi va fi inaugurat cu trei concerte la care participă 15 organişti, şapte coruri şi numeroşi solişti vocali şi intrumentişti.
Cea de-a şaptea ediţie a festivalului care aduce din toate colţurile lumiii cei mai importanţi arişti din world music, Plai, se va desfăşura între 14 şi 16 septembrie la Timişoara, iar alături de Patrice şi Fatoumata Diawara, organizatorii au mai dezvăluit un nume care va fi headliner-ul zilei de duminică: Aziza Mustafa Zadeh.
În acest sfârşit de săptămână avem parte de concerte şi seturi susţinute de artişti diverşi în cluburile timişorene, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se figuri cunoscute ale scenei locale dar şi câteva trupe „cu greutate“.
Mii de oameni au îndurat ploaia de afară pentru a asista la concertul Innei. Vedeta s-a aflat la Deva în cadrul unui concert cu tentă electorală.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 februarie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la un târg de mărțișor sau la spectacole.

Eveniment

Mașină în flăcări pe A1 în zona Traian Vuia
Pompierii intevin duminică la un incendiu izbucnit la o mașină pe A1, la km 427. 1

Ştiri din Timiș

Primăria mai dă 40.000 de euro pentru un studiu. Vrea să afle cât de mulțumiți sunt timișorenii de serviciile publice
Primăria Timișoara a atribuit direct Universității de Vest un nou contract, de peste 40.000 de euro cu TVA, pentru realizarea „Barometrului privind percepția cetățenilor asupra calității vieții 2025”. Studiul, cu minimum 2.300 de respondenți, va analiza în detaliu serviciile municipale, cu accent pe sănătate. 12

România

Raed Arafat anunță că mesajele RO-ALERT vor avea sunete diferite
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres. 5

Eveniment

Femeie dispărută la Timișoara. Dacă o vedeți apelați 112
Polițiștii caută o femeie care a dispărut din Timișoara din 18 februarie. 3

Ştiri din Timiș

Începe Postul Paștelui: rugăciune și pregătire pentru Învierea Domnului
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.

Turism

Nyepi Day – Ziua Tăcerii, sărbătoarea unică în lume care oprește Bali pentru 24 de ore
Puține locuri din lume pot spune că se opresc complet pentru o zi întreagă. În Bali, însă, acest lucru se întâmplă în fiecare an, odată cu Nyepi, Anul Nou balinez celebrat conform calendarului Saka.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici