Potrivit organizatorilor, din motive de ordin tehnic, concertul pe care Lepa Brena trebuia să îl susțină la Timișoara, pe stadionul Dan Păltinișanu, pe data de 15 iunie, a fost reprogramat pentru data de vineri, 29 iunie, de la ora 20.
Joi, 14 iunie, de la ora 22, amatorii de muzică rock au parte de un concert extraordinar cu formaţia ”The Rise Of the City King” (sau pe scurt The R.O.C.K), recitalul fiind unul în care membrii trupei vor interpreta cover-uri din visteria celor de la AC/DC.
Amatorii de muzici şi teatru au parte de patru zile de sărbătoare, la aniversarea unui an de existenţă a barului Al – Kimia din Timișoara. Evenimentele vor debuta miercuri, 13 iunie, cu o seară dedicată Adelinei Enache.
N-a fost trucaj, a fost pe bune! Intr-un concert din Noua Zeelanda, in timpul turneului "Born This Way Ball", care va trece si prin Bucuresti, celebra cantareata Lady Gaga a fost pocnita in cap, pe scena, de unul din colegii sai, cu o bara de cativa metri din metal.
Vineri seara, pe platoul din faţa stadionului Dan Păltinişanu a avut loc un concert care a reunit pe aceeaşi scenă nume cunoscute melomanilor din ţara noastră ca Phoenix, Loredana, Skizzo Skillz & Keo, Voxis şi Kamelia.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un târg de mărțișor sau la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atribuit direct Universității de Vest un nou contract, de peste 40.000 de euro cu TVA, pentru realizarea „Barometrului privind percepția cetățenilor asupra calității vieții 2025”. Studiul, cu minimum 2.300 de respondenți, va analiza în detaliu serviciile municipale, cu accent pe sănătate.
12
România
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
5
Ştiri din Timiș
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
Turism
Puține locuri din lume pot spune că se opresc complet pentru o zi întreagă. În Bali, însă, acest lucru se întâmplă în fiecare an, odată cu Nyepi, Anul Nou balinez celebrat conform calendarului Saka.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expoziții.