Iubitorii de muzică bună au venit vineri în Aethernativ pentru a asculta ce au pregătit Sascha Bota și prietenii. Publicul nu a fost dezamăgit, mai ales că artiștii au cântat până noaptea târziu.
Un tânăr muzician timișorean, școlit la mari instituții muzicale pe mai multe continente, Sascha Bota, și prietenii săi vor susține un inedit concert în formula ghiduș intitulată Purcelectric.
Direcția 5 va susține la Timișoara un concert dedicat ”miracolului îndrăgostirii”. Evenimentul va avea loc în 16 februarie 2015, de la ora 19, pe scena Capitol. Concertul poartă titlul celui mai recent hit realizat de trupă în colaborare cu Lidia Buble: ”Forever Love”.
Iubitorii de rock alternativ din Timișoara vor avea ocazia să se reîntâlnească, la sfârșit de ianuarie, cu membrii trupei Travka. Aceștia se vor întoarce în orașul de pe Bega unde vor susține un concert în Daos.
Cu zece albume la activ și sute de concerte susținute în întreaga lumea, polonezii de la Behemoth vor ajunge la Timișoara. Rockerii pregătesc un concert de zile mari în orașul de pe Bega, iar fanii grupului de black și heavy metal se vor putea întâlni cu membrii Behemoth în această primăvară.
Turism
Lumea modernă impresionează prin tehnologie, arhitectură și ritmul alert al vieții urbane, însă există locuri care continuă să fascineze prin poveștile lor vechi de mii de ani. Orașele antice reprezintă adevărate ferestre către trecut, oferind posibilitatea de a descoperi civilizații dispărute, monumente impresionante și tradiții care au supraviețuit secolelor.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe filme în oraș și spectacole.
Eveniment
Un accident a avut loc sâmbătă seara în localitatea Gelu din Timiș.
Mapamond
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți. UPDATE. Peste 1.000 de morți
Eveniment
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au depistat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru furt.
2
Ştiri din Timiș
Au început pregătirile pentru reconstrucția completă a pasajului Slavici–Polonă din Timișoara. În câteva săptămâni vor fi introduse restricții de trafic, iar circulația va fi deviată pe un drum provizoriu amenajat de constructor.
2
Ştiri sportive
Franța, Spania și Belgia au câștigat grupele după ultimele meciuri disputate vineri la Campionatul Mondial 2026, în timp ce Senegal și Capul Verde au obținut calificarea în șaisprezecimi. Uruguayul a fost eliminat, iar Iranul încă speră.
Ştiri din Timiș
Luni, Timișul va fi vizat de Cod Roșu de caniculă, până miercuri.
6