Izvorul cu apă termală care alimenta, odată, Ştrandul Termal, a fost redescoperit de Primăria Timişoara cu ocazia efectuării lucrărilor de la intersecţia Michelangelo. Oficialii municipalităţii timişorene doresc acum să folosească acest izvor pentru a aduce bani în bugetul oraşului. Cum? Nu este încă foarte clar.
Un șofer de taxi din Timișoara este cercetat penal după ce a fost prins de polițiștii locali băut la volan. Bărbatul fusese oprit inițial deoarece a intrat pe sens interzis pe o stradă din Complexul Studențesc.
La doar 16 ani un tânăr din Timişoara a furat o maşină din Complexul Studenţesc şi a plecat către Chişoda. Aventurile adolescentului s-au terminat însă la secţia de poliţie.
Timisoara va fi depăşită de vecinii arădeni la capitolul spaţii speciale destinate expoziţiilor de mari dimensiuni. Arădenii vor avea în curând cel mai important centru expoziţional din zona de vest a României. Vecinii noştri au ştiut să folosească mai bine fondurile europene şi în acest fel au ridicat complexul Expo Arad. Acesta are deja două pavilioane, iar joi a fost lansată construcţia şi pentru cel de-al treilea.
Universitatea de Vest din Timişoara va începe în toamnă constucţia unui nou cămin, pentru cazarea studenţilor la standarde europene, în Complexul Studenţesc. În noul imobil, a cărui construcţie va începe în toamnă, vor putea fi cazaţi 660 de studenţi.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12