Garda Forestieră Timișoara a prezentat bilanțul cu privire la acțiunile desfășurate și rezultatele obținute în anul 2023. Astfel, comisarii instituției au efectuat anul trecut 1.329 de acțiuni de verificare în ceea ce privește respectarea regimului silvic și cinegetic. Garda își desfășoară activitatea pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin si Hunedoara.
Comisarii Gărzii de Mediu au tras o concluzie surpriză în cazul satului din Timiş care a rămas fără apă potabilă după ce autorităţile au anunţat că pânza freatică a fost contaminată cu reziduuri petroliere: nu există... poluare în apă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă continuă însă transporturile de apă potabilă către cei 70 de locuitori ai satului Pordeanu pentru că sunt totuşi probleme cu apa.
CLUJ-NAPOCA. În cursul lunii iunie, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj s-a confruntat cu o situaţie periculoasă, repretentanţii Comisariatului declarând că că au fost sesizaţi de operatori economici că un presupus ,,inspector” din cadrul Protecţiei Consumatorilor a început verificarea unor operatori economici, prin telefon, sub pretextul că aceştia au înregistrate la sediul CJCP Cluj mai multe reclamaţii.

Sănătate

Vaccinarea copiilor împotriva gripei rămâne o provocare. Doar 7 din 100 de români s-au vaccinat
Gripa poate provoca forme severe de boală inclusiv la copiii sănătoși, avertizează medicii. Situația este îngrijorătoare și în cazul copiilor, în condițiile în care numeroși părinți subestimează riscurile infecției gripale și necesitatea imunizării.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 16 octombrie
Vineri, 16 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Cum alegi rochia elegantă perfectă care te va face să strălucești la orice eveniment?
ADVERTORIAL. Există momente în viață în care ținuta aleasă nu mai este doar o chestiune de stil - devine o declarație despre cine ești cu adevărat.

România

UPDATE. Luca Niculescu a depus lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament. Când ar putea fi votat noul Executiv
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu. 7

Eveniment

Tatăl și fratele unui elev, arestați preventiv după ce au agresat un profesor la o școală din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei. 2

România

Guvernul interimar nu va aloca cele 5 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților. Ce urmează
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile. 1

Ştiri din Timiș

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, luat în calcul pentru o funcție în viitorul Guvern
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.