În urma intervențiilor de urgență pentru remedierea unor probleme apărute la rețelele de utilități rămâne dezastru! Nu sunt puține situațiile în care timișorenii s-au plâns de halul în care a fost lăsată strada pe care locuiesc în urma unor lucrări ale Aquatim sau Colterm. Teoretic, remedierile la carosabil ar trebui să fie făcute de firme contractate de cele două companii, dar practic se intervine extrem de greu.
După aproape două luni de șantier, Colterm anunță că a reușit să mute în subteran magistrala de termoficare care se afla în baricada de pe Martirilor, ce urmează să fie demolată. Reprezentanții Colterm se laudă că au reușit acest lucru cu o lună înaintea termenului limită, deși inițial anunțaseră că vor lucra acolo până pe 1 octombrie.
Cu un picior în groapa datoriilor, primarul Nicolae Robu spune că angajații de la toate societățile din subordinea primăriei și-au primit salariile. Muncitorii STPT nu au văzut, însă, niciun leu în cont pe luna iunie, iar primăria mai are datorii destul de mari către toate societățile. Nimeni nu spune, însă, care este nivelul la care s-a ajuns.

România

PNL, USR și UDMR îl propun oficial pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
PNL, USR și UDMR au anunțat vineri că îl propun oficial pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României. Decizia a fost anunțată după ședințele conducerilor celor trei partide.

Ştiri din Timiș

FOTO. Sute de amenzi pentru clădirile de pe care cade tencuială, la Timișoara
Polițiștii locali au făcut verificări ca să vadă starea clădirilor din Timișoara, atât la cele protejate și istorice, cât și la cele care prezintă degradări. În șase luni au dat peste 600 de amenzi pentru abateri.

România

Siegfried Mureșan, numele vehiculat pentru funcția de premier. PNL, USR și UDMR negociază noua formulă de guvernare
Siegfried Mureșan este numele vehiculat pentru funcția de premier al unui viitor guvern minoritar PNL-USR-UDMR, potrivit unor surse politice citate de G4Media. Varianta este discutată vineri de conducerile celor trei partide, înaintea consultărilor cu președintele Nicușor Dan.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 15: Ecuador bate Germania și se califică. Egaluri tactice în celelalte grupe
Campionatul Mondial 2026 și-a stabilit noile echipe calificate în șaisprezecimile de finală. Ecuador, Coasta de Fildeș, Olanda, Japonia, Suedia, Australia și Paraguay au trecut de faza grupelor, în timp ce Germania și SUA au pierdut ultimele meciuri, fără a-și periclita calificarea.

Ştiri din Timiș

Virusul Epstein-Barr: ce este și cum afectează sănătatea ta
ADVERTORIAL. Virusul Epstein-Barr este un virus foarte răspândit, din familia herpetică, care infectează majoritatea oamenilor până la vârsta adultă. De cele mai multe ori, trece neobservat. Alteori provoacă mononucleoză infecțioasă sau se asociază cu probleme de sănătate care necesită monitorizare atentă. Dacă vrei să înțelegi cum se transmite, ce simptome poate da și când trebuie să mergi la medic, găsești mai jos informațiile explicate clar, pe înțelesul tău.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 26 iunie
Vineri, 26 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri sportive

Dăm mingea fetelor. O privire asupra fotbalului feminin
Cum în această perioadă, și oricum în general, se vorbește despre fotbal în jurul nostru, de echipe, de meciuri, iar amploarea fenomenului este la o scară extinsă la nivel internațional, ne îndreptăm atenția și spre fotbalul feminin. Am fost curioși să aflăm dacă există diferențe între fotbalul feminin și cel masculin pentru a înțelege mai bine imaginea de ansamblu.

Eveniment

VIDEO. Polițiștii au descins la mai multe adrese din Timiș, într-o anchetă privind arme și braconaj
Polițiștii din Timiș au descins, vineri dimineață, la 13 adrese într-un dosar care vizează arme deținute ilegal, folosirea fără drept a unei arme și fapte de braconaj. Perchezițiile au loc sub coordonarea procurorilor, iar anchetatorii încearcă să strângă probe și să stabilească întreaga activitate infracțională.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici