Timişorenii care au încercat să ia legătura prin telefon, joi dimineaţa, cu reprezentanţii Colterm, au putut constata că acest lucru este imposibil. Reprezentanţii companiei de termoficare susţin că nu este vina lor, ci a operatorului Romtelecom.
De ce trebuie să se plătească peste 230.000 de euro pe an pentru pază la Colterm? De ce se cere aprobarea unor cheltuieli de protocol care depăşesc 11.000 de euro la societatea de termoficare? Sunt doar două dintre problemele ridicate de aleşi în plenul Consiliului Local Timişoara de vineri, când s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei Colterm pe anul 2014. Alţi consilieri au cerut să se elaboreze un scenariu în caz că societatea ajunge să intre în insolvenţă...
Reprezentanţii Colterm anunţă deschiderea unui nou birou de relaţii cu clienţii, care va funcţiona începând de săptămâna viitoare la sediul central al societăţii de termoficare din Timişoara, de pe strada Episcop Joseph Lonovici nr. 4. În paralel, va funcţiona şi vechiul birou, din Piatra Craiului nr. 3.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Stadion din Timişoara vor rămâne marţi fără apă caldă la robinete, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Aleea FC Ripensia, din Piaţa Bihor, de pe 1 Decembrie şi alte străzi din zonă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 aprilie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți vizita Târgul de Paște din centru și să mergeți la spectacole.

Ştiri din Timiș

Noua stradă de la ISHO, realizată ca obligație a dezvoltatorului, acceptată ca donație. De unde întârzierea de cinci ani
Deși a fost finalizată și recepționată de ani buni, strada construită de dezvoltatorul ISHO intră în patrimoniul Primăriei Timișoara de abia acum. Consilierii locali au aprobat donația de 8,2 milioane de lei, după ani de întârzieri și negocieri.

Ştiri din Timiș

FOTO. Sesiuni de instruire pentru gestionarea stresului și situațiilor de criză la Timișoara. Au participat 200 de de asistenți personali
Nu mai puțin de 828 de asistenți personali sunt activi în prezent în Timișoara, oferind sprijin zilnic persoanelor cu dizabilități sau afecțiuni medicale grave, care necesită îngrijire constantă. Aceștia asigură ajutor în activitățile de bază, de la igiena personală și deplasare, până la accesul la servicii și suport emoțional.

Lugoj

Podul de Fier din Lugoj, închis temporar pentru lucrări de evaluare. Urmează restricții și închidere totală după sărbători
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat, marți, închiderea temporară a Podului de Fier pentru desfășurarea unor lucrări necesare evaluării structurii de rezistență.

Eveniment

Mită oferită polițiștilor de un bărbat din Gătaia, prins beat și fără permis. A fost trimis în judecată
Un bărbat din Gătaia a fost trimis în judecată după ce, în noaptea de Revelion, a condus un autoturism marca „SEAT” fără permis și sub influența alcoolului, încercând totodată să ofere polițiștilor mită pentru a scăpa de amenzi. Analizele au arătat că șoferul avea o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge.

Ştiri din Timiș

Copiii, invitați să descopere arta iconografiei la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Muzeul Satului Bănățean organizează, în preajma sărbătorii de Duminica Floriilor, un atelier special de pictură dedicat copiilor, intitulat „Micii Iconari”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10:30, în hambarul muzeului de la Pădurea Verde. 1

România

Primăria Arad propune bilete cu 1 leu pentru transportul public, pe fondul scumpirii carburanților
Primăria Arad vrea să introducă un bilet de 1 leu, valabil 24 de ore, pentru toate mijloacele de transport public din oraș. Măsura vine într-o perioadă în care prețurile la benzină și motorină au tot crescut. 3

Lugoj

Lugojul înăsprește regulile pentru traficul greu. Măsuri pentru protejarea orașului și fluidizarea circulației
Primăria Municipiului Lugoj anunță implementarea unui nou regulament privind circulația vehiculelor de mare tonaj, considerat o prioritate în contextul în care actualele reglementări nu mai corespund realităților din teren. Măsurile ar putea intra în vigoare la jumătatea lunii aprilie.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici