Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Circumvalaţiunii din Timişoara vor rămâne miercuri fără apă caldă la robinete din cauza unor probleme apărute la reţeaua termică primară. Pentru remedierea defecţiunilor se impune întreruperea furnizării apei calde la două puncte termice, anunţă reprezentanţii companiei Colterm.
Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, va începe efectuarea probelor la rece, pentru ca, în funcţie de temperaturile exterioare, să poată da drumul la căldură.
Locuitorii din Calea Lipovei – strada Ion Ionescu de la Brad din Timişoara vor rămâne, vineri, fără apă caldă la robinete, începând de dimineaţă până în cursul după-amiezii, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Revizia tehnică anuală care se face înainte de venirea iernii impune oprirea apei calde, pentru câteva zile, în mai multe cartiere ale Timişoarei, anunţă reprezentanţii companiei de termoficare Colterm. Astfel, după ce săptămânile trecute au fost afectaţi alţi consumatori racordaţi la sistemul centralizat, de marţi vor rămâne fără apă caldă la robinete cei din zona centrală a oraşului, din Complexul Studenţesc, din zonele Circumvalaţiunii, Bălcescu, Şaguna şi altele.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Dâmboviţa – Calea Şagului din Timişoara vor începe ziua de joi fără apă caldă la robinete. Reprezentanţii societăţii Colterm anunţă întreruperi în furnizarea apei pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă.
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație în Timișoara: două străzi sunt închise până în 22 octombrie pentru lucrări la rețeaua de gaz, iar alte două vor fi închise sâmbătă, pentru „Timișoara Tasting Tour 2026”.
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol al începutului de stagiune din mandatul noului director. Repetițiile pentru „Edmond”, piesa celebrului dramaturg american David Mamet, au început, iar spectacolul va fi montat de regizorul Radu Iacoban, care semnează și traducerea textului.
Ştiri din Timiș
Poligonul pentru cursuri de ciclism din Parcul Copiilor este gata, anunță Primăria Timișoara. Copiii de peste 6 ani pot învăța să meargă mai bine pe bicicletă, inclusiv la cursurile gratuite EduVelo.