Societatea de termoficare din Timișoara ar putea avea o centrală nouă, pe biomasă sau pe deșeuri menajere. Ușor de zis, greu de făcut însă, pentru că investiția ar fi una uriașă, iar în această zonă nu prea se produce biomasă, spun oficialii Colterm. Până una alta, conducerea companiei vrea să construiască o stație de maximizare a puterii livrate de CET Sud.
Deși are mai puțini abonați decât în anii trecuți, societatea de termoficare a Timișoarei ar putea ieși pe plus în acest an, se arată în bugetul Colterm. Societatea face bani frumoși din vânzarea energiei termice, dar scoate și ceva bani din vânzarea energiei electrice. Primește, în continuare, o sumă frumoasă de la Primăria Timișoara, ca subvenție: 10 milioane de euro.
Pentru ca timișorenii să nu rămână fără căldură și societatea de termoficare să nu dea faliment, reprezentanții Primăriei Timișoara au majorat capitalul social al Colterm cu 18,5 milioane de euro, încă de anul trecut. Societatea avea de dat ceva în schimb: un plan de redresare, dar conducerea Colterm vrea un auditor specializat, deși are conturile blocate.
De la 1 ianuarie se scumpește căldura, dar nu și pentru timișoreni. Consilierii locali au aprobat, marți, noul preț al energiei termice livrată de Colterm, dar și mărirea subvenției pe care municipalitatea o dă societății de termoficare, pentru acoperirea diferenței de preț, astfel încât timișorenii să nu plătească facturi mai mari la căldură.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

România

Nicușor Dan, după consultările cu liderii partidelor: „Am revenit la blocajul politic”
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri seară, la finalul consultărilor cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților naționale, că nu va desemna deocamdată un nou premier și le cere partidelor să continue negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare. 3

România

Siegfried Mureșan sau Sorin Grindeanu? Nicușor Dan discută acum cu liderii partidelor despre noul premier
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit vineri după-masă, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților naționale, pentru noi consultări privind desemnarea unui prim-ministru. Discuțiile au loc în condițiile în care cele două tabere politice au rămas pe poziții opuse în privința viitorului șef al Guvernului. 3

Sănătate

Când durerea nu mai poate fi ignorată. Unde puteți merge când aveți o urgență dentară
Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Municipal Timișoara oferă asistență pacienților cu probleme dentare acute care necesită intervenție rapidă. Cele mai frecvente urgențe stomatologice sunt durerile dentare acute, abcesele și complicațiile apărute în urma infecțiilor sau a erupției molarilor de minte, cazuri care necesită adesea intervenție rapidă pentru controlul durerii și al riscului de complicații.

Cinema

Filmul săptămânii: „Supergirl”, noua eroină care schimbă regulile universului DC
Recomandarea de film din această săptămână este „Supergirl”, noua producție inspirată din benzile desenate DC, care o aduce în prim-plan pe Kara Zor-El într-o aventură spațială marcată de dorința de răzbunare. Filmul marchează a doua producție din noul univers cinematografic DC, care a revenit anul trecut cu „Superman”, faimosul erou fiind interpretat de David Corenswet.

Ştiri din Timiș

UVT, singura universitate din vestul țării prezentă în clasamentul QS World University Rankings
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) se regăsește în cea mai recentă ediție a QS World University Rankings, clasament publicat luna aceasta, fiind inclusă în intervalul 1201-1400 la nivel global. Este singura universitate din Regiunea Vest prezentă în acest clasament internațional și una dintre cele opt instituții de învățământ superior din România care au reușit să fie incluse în ediția din acest an. 1

Ştiri din Timiș

De ce merită să ai în dulap mai multe tricouri de damă albe?
ADVERTORIAL. Să găsești piesa vestimentară perfectă pentru momentele în care nu știi cu ce să te îmbraci poate deveni o adevărată provocare zilnică. Te uiți adesea la dressingul plin și simți că îți lipsesc acele elemente simple ce aduc echilibru vizual. O opțiune salvatoare, minimalistă și practică este reprezentată de articolele simple de culoare albă, care rezolvă instant dilemele stilistice. Aceste piese oferă o pânză curată pentru orice combinație și îți permit să experimentezi diverse stiluri fără efort.

Ştiri din Timiș

Magia apusurilor elene: Adevăratele motive pentru care Grecia este regina incontestabilă a vacanțelor de vară
ADVERTORIAL. Când vine vorba de vacanța de vară perfectă, puține destinații reușesc să rezoneze atât de profund cu așteptările turiștilor din România precum tărâmul elen. Cu peisajele sale de o frumusețe ireală, istoria milenară și o ospitalitate legendară, această destinație continuă să domine fără drept de apel topul preferințelor pentru concediile estivale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici