A trecut un an și jumătate de la furtuna din septembrie 2017, iar sutele de elevi de la Colegiul Tehnic de Vest învață în continuare în condiții improprii. Clădirea are o gaură imensă în acoperiș de la vijelie, astfel că ultimul etaj este închis cu lacătul, iar elevii sunt nevoiți să meargă la ore la demisol. E nevoie de reparații capitale de aproape 1,6 milioane de euro, dar Timișoara încă nu are buget, iar pregătirea documentației a durat mai bine de un an.
S-a decis soarta Colegiului Ion Mincu. Inspectorii școlari din Timiș s-au întrunit, joi, în Consiliul de Administrație și au dat aviz pozitiv pentru desființarea Colegiului Ion Mincu din Timișoara. Profesorii, părinții și elevii au venit de mai multe ori la inspectorat și au făcut chiar și o petiție pe Facebook pentru a opri desființarea acestui colegiu.
Peste 30 de părinți și dascăli, în frunte cu directorul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din Timișoara au mers la sediul Inspectoratului Școlar Județean Timiș pentru a discuta despre problema desființării instituției de învățământ. Atât profesorii, cât și părinții elevilor care învață la Mincu sunt total împotriva deciziei luate de Consiliul Local Timișoara.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la proiecții, spectacole de teatru, evenimente pentru tineri în Complexul Studențesc, dar și la o întâlnire a bicicliștilor.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal. Este prima echipă de ligă secundă care ia trofeul, după 50 de ani.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
1
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
5
Ştiri sportive
Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), potrivit AGERPRES.
3