A început înscrierea în concursul de educaţie ecologică „Şcoala Zero Waste”. Este vorba de un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care stabileşte obligativitatea colectării selective a deşeurilor. Potrivit noului act normativ, operatorii de salubritate sunt obligaţi să ridice şi deşeurile abandonate, chiar dacă persoana care le-a aruncat nu este cunoscută.
Reciclarea este un cuvânt care începe să le fie din ce în ce mai cunoscut românilor. Iar dacă nu-l cunoaşteţi încă, aflaţi că elevii sunt cei care vi-l pot explica şi vă vor trage, de acum înainte, de mânecă pentru a recicla. Până la urmă, nici nu e aşa complicat. Asociația Română pentru Reciclare RoRec dă startul înscrierilor în noua ediție a programului național de educație de mediu “Patrula de Reciclare”!
Societatea de salubritate Retim relansează campania de colectare selectivă a deşeurilor. Efortul companiei de a creşte procentul de deşeuri ce se pot recupera va fi susţinut de co campanie pe toate fronturile, o campanie cu o denumire mai mult decât sugestivă: Logic, Eco-Logic.
Mai multe asociații de proprietari din Timișoara au fost sancționate de agenții Poliției Locale pentru că nu au colectat separat deșeurile, în timp ce alte persoane s-au ales cu amenzi pentru că și-au însușit anumite deșeuri reciclabile din containere. Poliția Locală a verificat și Retimul, dar nu a constatat nereguli.
Mapamond
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale.
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.
Capitală Culturală
Forfotă mare în a doua zi, cea de vineri, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara 2026. Echinocțiul acestei primăveri și Ziua fericirii i-au surprins pe pasionații de lectură, mici și mari, fericiți în mijlocul unui huzur al cărților, muzicii, jucăriilor și întâlnirilor literare și amicale. Salonul rămâne deschis astăzi și mâine (sâmbătă-duminică) între orele 10:00 și 20:00, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), iar accesul publicului este liber.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții și evenimente în cadrul Bookfest.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
1
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.