tion.ro Web analytics

S-a dat startul licitației pentru găsirea unui constructor care să facă noile clădiri ale Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș. Investiția se ridică la 24 de milioane de euro, iar banii vin prin Compania Națională de Investiții (CNI). La finalul lucrărilor, studenții la medicină se vor putea bucura de două amfiteatre, săli de curs, centru de conferințe și de un centru expozițional.
Continental a achiziționat o clădire nouă care include hala de producție și birouri aflate în Parcul Industrial Freidorf din Timișoara. Compania își va putea îmbunătăți astfel logistica, depozitarea și procesul de livrare a produselor. Se va extinde și gama de produse cu articole destinate altor industrii.
Deși inițial trebuia să fie parte integrantă a clădirii Unității de Primiri Urgențe (UPU) care se va ridica lângă Spitalul Județean Timișoara, acum noua maternitate a urbei de pe Bega va fi construită lângă acest imobil. Bani pentru a se realiza această maternitate vor veni de la mai multe instituții.

Mapamond

Teorie a lui Enstein despre găurile negre, demonstrată de oamenii de știință
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni „de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie, scrie AGERPRES.

Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat care a aruncat cu un pavaj de beton într-o mașină, la Nădrag
Un bărbat din Nădrag are mașina avariată după ce aceasta a fost lovită cu un pavaj de beton de către un pieton. Vinovatul are acum dosar penal.

Ştiri din Timiș

Puteți ajunge de la Timișoara pe litoral. Când revin Trenurile Soarelui
CFR Călători anunță că, de la mijlocul lunii iunie, „toate trenurile duc la Marea Neagră”. Este vorba despre deja cunoscutul program „Trenurile Soarelui”, inițiativa prin care, de-a lungul sezonului estival, compania feroviară vrea să lege toate colțurile țării de litoralul românesc.

Ştiri din Timiș

Învață să joci scrabble alături de experți, la Timișoara
Membrii clubului de Scrabble din Timișoara invită atât pasionații acestui sport al minții, cât și pe cei încă neinițiați, să se întâlnească și să…joace! Întâlnirile sunt gratuite și se desfășoară în spații publice, cu acces liber. Pentru cei care reușesc să se prindă de joc și chiar vor câștiga, cei de la FITT Tim-Team pun la bătaie jocuri de luat acasă.

Mapamond

Premierul Robert Fico este în continuare în stare gravă
Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în continuare gravă şi capacitatea sa de comunicare este limitată după ce a fost miercuri ţinta unei tentative de asasinat, a anunţat joi guvernul slovac, potrivit AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Angajații Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş au protestat spontan
Un protest spontan al angajaţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş (APM Timiş) a avut loc joi dimineață, de la ora 10.

Utile

Trafic afectat de evenimente pe două și patru roți, în aceste zile, în Timișoara
Două evenimente auto și moto care se vor desfășura în aceste zile la Timișoara vor aduce restricții de trafic. Pe de o parte, vineri va fi o etapă a Campionatului Național Women Rally. Pe de altă parte, duminică, va avea loc și parada „The Distinguished Gentleman’s Ride“.

Ştiri din Timiș

Pregătirea casei pentru sărbători
ADVERTORIAL. Pe măsură ce se apropie Sărbătorile Pascale, este timpul să vă pregătiți casa pentru sărbători cu o sesiune de curățenie strașnică și complexă. Acest ritual de curățenie sezonieră nu numai că asigură o atmosferă proaspătă și primitoare, ci și pregătește scena pentru adunări și sărbători memorabile.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici