Demisol și parter - magazine, restaurante și cafenele tematice. Etajul 1 - centru de conferințe. Două etaje intermediare - hub medical cu multiple specializări. Alte 24 de niveluri - spații de birouri premium. Așa arată „harta” pe verticală a celor care vor lucra în clădirea United Business Center 0 (UBC 0), cel mai înalt imobil office din România, parte a Iulius Town Timișoara, primul ansamblu mixt din vestul țării. Lucrările de construire sunt în plină desfășurare și se derulează într-un ritm alert, clădirea urmând a fi livrată în ultimul trimestru al anului 2020.