Consiliul Județean Timiș a votat, în ședința din 2 decembrie, rezilierea contractului de delegare a activităților de salubrizare încheiat în 2014 între Județul Timiș și Polaris M Holding, după blocaje repetate în gestionarea deșeurilor și neplata serviciilor către operatorul Eco Serv Timiș. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 26 de voturi „pentru” și 7 abțineri.
Primul centru de legume și fructe realizat de autoritățile județene ar fi trebuit să se deschidă încă din toamna anului 2023 în comuna Tomnatic. Acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar în 2025, iar reprezentanții Consiliului Județean Timiș, instituție care a realizat investiția, nu pot oferi un termen la care depozitul ar putea fi deschis pentru producătorii agricoli din zonă.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, o serie de parteneriate cu mai multe primării din județ, printre care se numără și comuna Dumbrăvița. Unul dintre cele mai importante proiecte vizate este modernizarea Bulevardului Ghioceilor, investiție pentru care CJ Timiș va aloca 7 milioane de lei.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.