Fostul premier al României s-a aflat marți seară la Timișoara, unde a participat la o dezbatere organizată de Platforma România 100. Dacian Cioloș a dezvăluit că toate ideile importante discutate în cadrul dezbaterilor ce se țin prin țară vor ajunge în programul lui politic, dar a spus că încă nu a decis dacă va candida la alegerile prezidențiale. Abia în toamnă va face un anunț, după ce va lansa programul politic.