Aproape 80 de elevi au fost găsiți în barurile din zona școlilor din Timișoara în urma unei acțiuni organizată de polițiștii timişoreni cu scopul de a preveni și combate absentismul școlar. Acțiunea s-a desfășurat joi dimineața, între orele 10 și 12, iar elevii care au fost găsiți chiulind s-au ales cu note de raport care vor fi înaintate reprezentanţiilor Inspectoratului Şcolar.

Ştiri din Timiș

Stadionul încă nu are șantier, dar are deja „urmaș”. Simonis propune ca lucrările la o nouă sală polivalentă să înceapă din 2029
Stadionul „Dan Păltinișanu” nici nu a intrat încă în șantier, iar planurile pentru următoarea investiție sunt deja pe masă. Sala Polivalentă mare, încă la prefezabilitate, ar putea începe să fie construită din 2029, spune Alfred Simonis. CJT anunță până la 25 de milioane de euro pentru cofinanțare și cere implicarea Primăriei Timișoara, în numele „mândriei și orgoliului bănățenilor”. Între timp, Sala Polivalentă de 2.500 de locuri a Universității Politehnica se apropie de momentul desemnării constructorului.

Ştiri din Timiș

Se pregătește terenul pentru alegeri la Primăria Timișoara? Simonis spune că PSD ar susține un candidat PNL
Alfred Simonis spune că nu ia în calcul o candidatură la Primăria Timișoara, în cazul în care vor fi organizate alegeri parțiale după plecarea lui Dominic Fritz. Președintele Consiliului Județean Timiș afirmă că vrea să continue proiectele începute la nivelul județului și că PSD este dispus să respecte protocolul de colaborare încheiat cu PNL pentru alegerile din 2024.

Mapamond

Ebola se extinde în Congo: un nou focar confirmat
Focarul de Ebola din Republica Democrată Congo s-a extins în provincia Sud-Ubangi, unde a fost confirmat un caz cu tulpina Bundibugyo. Autoritățile au declarat un focar în provincie și au intensificat monitorizarea și măsurile de tratament și prevenire. Sursa infecției nu este încă cunoscută. Focarul actual, început în mai, este cel mai grav din istoria RDC.

România

Ținte aeriene, detectate la graniță. Două avioane F-16 au intervenit pentru monitorizare
Vineri dimineață, radarul MApN a detectat ținte aeriene în apropierea graniței cu România. Două aeronave F-16 au fost ridicate pentru monitorizare, iar populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-ALERT. Alerta a fost ridicată la 6:30, fără ca țintele să pătrundă în spațiul aerian românesc.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 septembrie
Vineri, 11 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 septembrie 2026, în Timișoara?
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Fritz a laudat Timișoara unui travel influencer străin
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara. 12

România

Un cunoscut muzician a devenit cetățean român
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici