Dupa baschet, probleme si la rugby: retragerea din cupele europene. Alesii dezbat solutia de salvare
Cluburile de sport din Timişoara care se bucurau de susţinere de la bugetul local o duc din ce în ce mai rău după ce s-au tăiat finanţările în vară, ca urmare a deciziei Curţii de Conturi, care a constatat că s-ar fi acordat bani publici ilegal. Primăria contestă, spune că totul este legal, dar totuşi nu mai dă bani. A început dezastrul la BCT, jucătorii au fost lăsaţi să plece şi şi-a anunţat demisia şi antrenorul Dragan Petricevic, acum apar probleme şi la rugby: Saracens RCM s-ar putea retrage din cupele europene. Situaţia şi-ar putea găsi rezolvarea vineri.
„Faultată” ani la rând, atunci când cerea participarea în cupele europene de rugby, formaţia Timişoara Saracens RCM a obţinut, în sfârşit, acordul Federaţiei, pentru a deveni reprezentanta României în Challenge Cup. Este vorba de singura echipă românească în această competiţie.
Timişoara rugbistică nu va avea în 2015 meciuri oficiale internaţionale. European Professional Club Rugby – EPCR a anunţat formula finală a calificărilor pentru Challenge Cup, pentru sezonul viitor. Deşi se spera la două locuri în competiţie, Federaţia de Rugby a primit doar unul, iar pe locul rămas EPCR a anunţat hibridul Lupii Bucureşti, care, ca prin minune, va fi înlocuit cu CSM Baia Mare, echpa protejată a FRR.
Visul bănăţenilor amatori de rugby de a vedea RCM Timişoara în Challenge Cup a luat sfârşit. Cel puţin pentru încă un an. Echipa timişoreană nu a corespuns cerinţelor, condiţii în care România va fi prezentă şi în acest an în competiţie prin intermediul hibridului Lupii Bucureşti.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4