Nu trece o zi fără ca ploile şi vântul puternic să nu pună piedici mersului trenurilor. CFR anunţă, pentru a doua zi consecutiv, că, din cauza vremii nefavorabile, liniile sunt blocate. Traficul feroviar între Timişu de Sus şi Predeal este închis până la eliberarea căii ferate de copacii căzuţi pe ambele fire de circulaţie.
Ploile şi vântul puternic din ultimele zile au pus la pământ zeci de copaci, mai ales în regiunea de sud-est a ţării, unde este emis şi un cod portocaliu de ploi abundente până miercuri. Toate acestea au dat peste cap circulatia trenurilor, pe unele porţiuni circulându-se pe un singur sens, şinele fiind blocate de pomii doborâţi de vânt, anunţă CFR.
RCM Timişoara va juca, sâmbătă, semifinala SuperLigii cu Farul Constanţa, rugbiştii timişoreni având şanse mari să ajungă din nou în finală şi chiar să câştige un nou trofeu. Primarul Nicolae Robu susţine că a făcut lobby la Ministerul Transporturilor pentru ca primăria să primească Stadionul CFR şi promite alte două stadioane pentru echipa de rugby, care acum joacă pe un stadion din cartierul Ronaţ.
Deputatul Alin Popoviciu și primarul din Jimbolia, Darius Postelnicu, îl acuză pe primarul liberal din Caransebeș, Marcel Vela, că „a luat cu japca” o locomotivă cu aburi care se afla în localitatea timişeană din 2011.
Un grup de tineri timișoreni cu diferite dizabilități va construi o casă pentru 6 persoane care trăiesc în prezent în centre rezidențiale, considerate de Asociația „Ceva de Spus” drept adevărate lagăre de abuzuri. Pentru asta, timișorenii au de străbătut 570 de km, până la Mihăilești și, pentru că împreună cu ei se află și Raluca Popescu, utilizatoare de scaun rulant, au solicitat Căilor Ferate Române vagon accesibilizat. ”Ceea ce am primit este batjocură, ignoranță și ridicat din umeri”, declară, cu indignare, Zoltán Szövérdfi-Szép, presoana de suport a grupului CDS.
Ştiri din Timiș
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
2
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
3