România
Ian Beattie, actorul cunoscut pentru că l-a interpretat pe Ser Meryn Trant în serialul „Game of Thrones”, va participa la ediția din acest an a Comic Con România, care va avea loc la București, în perioada 11 - 13 septembrie.
Ştiri din Timiș
Pacienții și cadrele medicale din spitalele municipale din Timișoara vor avea parte de momente muzicale speciale, printr-un proiect-pilot lansat de Primăria Timișoara. Concertele organizate în spitale își propun să aducă pacienților speranță, liniște și câteva clipe de respiro.
Eveniment
Minorul de 14 ani din județul Timiș, dat dispărut după ce a plecat de la școală și nu s-a mai întors, a fost găsit în siguranță în județul Bihor, la domiciliul mamei sale naturale. Polițiștii l-au identificat după aproape o zi de căutări.
Ştiri din Timiș
Circuitul de învățământ antepreșcolar din Timișoara se extinde din această toamnă cu încă două creșe noi, în zonele Bucovina și Bogdăneștilor. Cele două unități adaugă peste 140 de locuri noi pentru copii, într-un sistem care s-a confruntat ani la rând cu deficit de spații disponibile.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Există un moment ciudat, pe care mulți oameni îl recunosc, când intri într-o cameră și simți că ceva nu e în regulă - fără să poți pune degetul exact pe ce anume.
Mapamond
Un grav accident feroviar a avut loc marți dimineața în Buggenhout, Belgia, unde un tren a lovit un autobuz aflat la o trecere la nivel. Patru persoane au murit, printre care doi adolescenți, șoferul și un supraveghetor școlar, iar alte două au fost grav rănite. În tren se aflau aproximativ 100 de pasageri, însă nimeni nu a fost rănit. Cauzele accidentului sunt investigate de autorități.
România
Traian Băsescu a redobândit cetățenia Republicii Moldova, după ce i-a fost retrasă în 2017 de Igor Dodon. Maia Sandu a lăudat sprijinul constant oferit de Băsescu Republicii Moldova și parcursului său european, iar fostul președinte român a declarat că va continua să susțină integrarea în UE și reunificarea cu România.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările pe sectorul lipsă al autostrăzii A1 Margina–Holdea avansează pe mai multe fronturi, în special la tuneluri, unde se lucrează permanent. Potrivit CNAIR, progresul fizic al șantierului a ajuns la 60%, însă termenul din PNRR, august 2026, pare dificil de respectat.