Două persoane au fost trimise în judecată, fiind suspectate pentru piraterie, după ce în urmă cu trei ani și jumătate au preluat de pe internet mai multe programe pentru computer și opere muzicale, fără să dețină drepturi de autor. În felul acesta cei doi au cauzat titularilor de drepturi un prejudiciu de aproape 50.000 de euro.
Doi bărbaţi au fost prinşi, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce transportau 14 saci cu porumb şi doi miei pe care i-au furat de la un saivan din localitatea Şemlacu Mare din judeţul Timiş. Cei doi sunt acum cercetaţi penal pentru furt calificat.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la proiecții, spectacole de teatru, evenimente pentru tineri în Complexul Studențesc, dar și la o întâlnire a bicicliștilor.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal. Este prima echipă de ligă secundă care ia trofeul, după 50 de ani.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
1
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
5
Ştiri sportive
Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), potrivit AGERPRES.
3