Constructorul Centurii Timișoara Sud și cel care se ocupă de descărcarea de pe A1 la Sânandrei au primit din partea CNAIR certificat negativ, ceea ce înseamnă, conform noii legi a achizițiilor publice, o bulină neagră pentru alte participări la licitații. UPDATE: Sunt și antreprenori cu certificate pozitive, printre cei anunțați inițial cu ele negative.
Avansează lucrările pe șantierul de la Drumul Boilor, însă sensul giratoriu dintre drum și Centura de Sud - de care ar trebui să se ocupe CNAIR - bate pasul pe loc. Unul dintre cele trei podețe prevăzute în proiect a fost finalizat, iar al doilea ar putea fi instalat chiar la finalul acestei săptămâni. UPDATE. Profilul celui de-al doilea podeț a fost pus pe poziție
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
Ştiri din Timiș
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
4
România
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a organizat o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter. Întâlnirea a avut loc în contextul pierderii Sălii Omnia ca viitor sediu al CNDB, spațiu dat Ministerului Afacerilor Interne. La discuții a participat și Lavinia Urcan, președinta companiei timișorene de dans contemporan Unfold Motion, care a avertizat că lipsa de predictibilitate duce la migrație profesională.
Ştiri sportive
Mircea Lucescu, selecționerul României, ar fi internat în stare gravă la Spitalul Universitar din București, fără diagnostic clarificat, după ce a mai trecut și prin probleme cardiace și o gripă severă în ultimele două luni. FRF ia în calcul un înlocuitor pentru meciurile de baraj spre CM 2026.
3
Ştiri din Timiș
ANM a emis Cod Galben de vânt puternic pentru 4–5 februarie în Caraș-Severin și local în Timiș, cu rafale de 50–70 km/h, iar la munte de până la 90–100 km/h, cu viscol. Autoritățile recomandă prudență și evitarea zonelor sau activităților expuse riscului.