Protestatarii din Piaţa Victoriei din Timişoara continuă demonstraţiile pe un ger de crapă pietrele. Pentru a mai încălzi atmosfera, unul dintre manifestanţi, Ştefan Cojocnean, a executat, miercuri după-amiaza, o scurtă demonstraţie de karate, ţintele fiind mai mulţi foşti şi actuali politicieni.
Timișoara. În jur de 11 grade cu minus, distracția continuă. Patru tineri inventivi au găsit la viaductul de cale ferată care trece peste Calea Alexandru Ioan Cuza locul perfect pentru a pune la punct pârtia „Snow Park CFR Viaduct”. Echipați cu schiuri și snowboard-uri, cei patru au inaugurat, luni seara, pârtia construită cu o seară înainte.
Protestatarii din Timişoara au ieşit din nou, luni, în Piaţa Victoriei. De data aceasta pentru a sărbători demisia lui Emil Boc şi pentru a cere demisia lui Traian Băsescu.
Protestele din Timișoara împotriva guvernării vor dura doar o oră pe zi. Este decizia luată de reprezentanţii societății civile, care urmează să aibă o serie de discuţii cu partidele de la guvernare şi cu cele din opoziţie. În tot acest timp, la Timişoara protestatarii vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei între orele 16 şi 17.
Demonstraţie de forţă a protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei. Unul dintre ei, Ştefan Cojocnean, care de la începutul protestelor vine în piaţă pe picioroange, a rupt cu piciorul, marţi după-amiaza, mai multe poze cu Băsescu, Boc, Udrea şi Isărescu.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.
Ştiri din Timiș
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care au reușit să obțină locul I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - handbal (gimnaziu), calificându-se astfel la faza națională a competiției.
Sănătate
Pacienții care se adresează Compartimentului de Explorări Funcționale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului CFR Timișoara au acces la o gamă variată de investigații neinvazive, menite să ofere o imagine clară asupra stării generale de sănătate.
Turism
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.